Categories: Sport

Liga Florilor a devenit Liga eșecurilor pentru handbalistele devene

Ultima etapă a turului Ligii Florilor a programat sâmbătă, 29 ianuarie, patru partide. O surpriză a oferit formația
CSM Slatina care s-a impus (!!!) câștigând derby-ul cu SCM Craiova, după ce a condus pe toată durata partidei. Asta, în condițiile în care echipa din Craiova, antrenată de Bogdan Burcea, a avut iarăși multe absențe.Scorul final în această întâlnire a fost 23-19 (11-8) pentru gazde.

Diferența s-a mărit
CSM Buzău a obținut a treia victorie conse­cutivă, după demisia antrenorului Aurelian Roșca și a câștigat în deplasare la Știința București cu scorul de 24-33 (12-16).
Cea mai mare surpriză din această etapă am înregistrat-o în jocul de la Mioveni, unde echipa locală a învins formația din Brăila, pe care a condus-o tot meciul. Dunărea a suferit a doua înfrângere în acest an și a coborât pe locul 6, scor final 30-27 (16-13) în favoarea gazdelor.
În ultimul meci de sâmbătă, Gloria Bistrița a surclasat-o pe CSM Deva într-un joc în care la Gloria a debutat Bianca Bazaliu, care nu a reușit să și înscrie. Scor final 32-17 (14-10) iar CSM deva a evoluat în formula: Hratskevich, Năstasă, Inculeț – Malac 5, Livrinikj 3, Croitoru 2, Tămaș 2, Șamanț 2, Racho 1, Onicaș 1, Ciolan 1, Gîjulete, Cîmpean, Pătuleanu, Dabevska. Antrenor: Gheorghe Covaciu.
Rezultatele de sâmbătă au mărit diferența dintre ultimele două clasate și pluton, astfel că ar fi nevoie de multe miracole pentru ca nou-promovatele Știința București și CSM Deva să evite retro­gradarea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

26 de minute ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

16 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

16 ore ago

Bulina neagră

P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

16 ore ago

Iancu de Hunedoara, evocat în aula Academiei Române

Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…

16 ore ago