Sâmbătă şi duminică au fost programate partidele din cadrul etapei cu numărul 13 (cea de a doua din returul de campionat) din Liga a IV-a de fotbal în judeţul nostru.
Cel mai interesant meci din această rundă s-a disputat la Petroşani, unde liderul clasamentului, Jiul, a jucat în compania formaţiei Inter Petrila. În tur s-au impus cei de la Jiul cu scorul de 1-0 după un meci controversat, în echipa pregătită de Damian Militaru regăsindu-se mai mulţi jucători care în ediţia trecută de campionat au apărat culorile celor din Petrila. Haring, Matei, Filip, Torkos, Drăgoescu sunt câteva dintre numele care au activat la echipa din Petrila.
Derbiul din Valea Jiului a fost arbitrat de unul dintre cei mai tineri „cavaleri ai fluierului“ din judeţ, Raul Bădărau, şi la fel ca şi în partida tur, s-a impus Jiul Petroşani, de data aceasta cu scorul de 2-1, golul victoriei fiind marcat din penalti. A fost un meci viu disputat, cu multe cartonaşe, şi în care oaspeţii au deschis scorul. Mai mult, un jucător legitimat la AS Inter Petrila, Ciort, a ajuns la spital, după un contact mai dur, el fiind accidentat la gleznă. Au înscris Păduraru (min. 43 şi 77) respectiv Duma (min.2), iar jucătorul echipei gazdă Remus Sanu a văzut cartonaşul roşu în prelungirile partidei pentru vocabular indecent, jigniri şi proteste. Cu această victorie Jiul îşi consolidează prima poziţie în clasamentul judeţean.
Rezultatele etapei:
Jiul Petroşani- Inter Petrila 2-1(1-1)
„Gloria” al Oraşului Geoagiu – Cetate Deva 4-1(2-1)
Retezatul Haţeg – Victoria Călan 7-0 (3-0)
Minerul Uricani – Dacia Orăştie 1-1(1-0)
Şoimul Băiţa – Mihai Viteazul Vulcan 2-0 (1-0)
Aurul Brad – a stat
În clasament conduce Jiul Petroşani, cu 27 de puncte, urmată de Gloria Geoagiu, cu 25 de puncte şi de Aurul Brad, cu 23 de puncte.
Clinica Dr. Covaciu introduce în arsenalul său tehnologia Rezūm – tratamentul cu vapori de apă…
Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…
Ai un balcon îngust, o terasă mică sau o curte compactă în fața casei? Nu…
A crezut că dă norocul peste el și a tocat o mică avere într-o singură…
Mihai Bursuc, sportiv Pentru că a obținut un onorant loc patru la Campionatele Europene de…
Alexandru B., din Vulcan Pentru că a fost prins de mai multe ori conducând fără…