Cele patru formații care vor lupta în play-off pentru titlul de campioană sunt, în ordine, CS United Galați, CFR Timișoara, CSM Deva și FK Odorheiu Secuiesc, iar această ierarhie a Ligii 1 Futsal Fortuna nu mai poate suferi modificări la vârf în ultima rundă programată la începutul lunii martie.
S-au răzbunat
La ultimul meci disputat pe teren propriu în actuala stagiune, CFR Timișoara a făcut spectacol. Ceea ce se anunța a fi un derby, s-a transformat într-un antrenament cu public pentru formația pregătită de Robert Lupu, care a trecut la scor de Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – revelația actualului sezon al Ligii 1. Bănățenii s-au răzbunat astfel pentru eșecul din tur, 0-1, și au încheiat sezonul regular pe locul secund.
Într-o altă partidă partidă, nou-promovata CSM Târgu Mureș a primit vizita echipei FK Odorheiu Secuiesc. La capătul unui meci deosebit de spectaculos, CSM Târgu Mureș, cu portarul Mihai Tătar în zi de grație, a furnizat surpriza, învingând vicecampioana României cu scorul de 3-1! În ciuda înfrângerii, FK Odorheiu Secuiesc nu mai poate pierde locul 4, ultimul care asigură prezența în play-off. Trupa pregătită de Jakab Zoltan ar putea fi egalată la puncte în ultima etapă de Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, dar harghitenii au avantajul meciurilor directe din sezonul regular, victorii cu 8-1 pe teren propriu, și 5-3 în deplasare.
Joacă cu liderul
În final, echipa CSM Deva a reușit să se impună cu scorul de 5-3 (2-1) în deplasare, pe terenul celor de la ACS Mausoleul Mărășești, golurile echipei devene fiind înscrise de Ricardo Camara Sobral (minutele 6 și 21), Denis Ramić (minutul 9) și Miloš Simić (minutele 35 și 39). Pentru CSM Deva urmează o partidă deosebit de importantă, pe terenul de la Sala Sporturilor, joc programat marți, 27 februarie, de la ora 17:30 când în cadrul semifinalelor din Cupa României, devenii întâlnesc liderul actual al Ligii naționale, formația United Galați.
S-au impus
Încheiem seria informațiilor din futsal cu știrea legată de victoria juniorilor de la ACS West Deva, care au obținut o victorie muncită în partida disputată la Deva cu formația ACS Șoimii Simand, în cadrul Campionatul Național al Juniorilor U19. Devenii s-au impus cu scorul de 5-2, după ce la pauză au condus cu 3-2. Au marcat Vlad Voiculescu (minutele 3 și 8) Teodor Flentea (min.13, Alexandru Flore (min. 31 și Antonio Nicolară (min. 39), respectiv Dominic Cheța (min.12) și Andrei Trif( min.16) pentru formația din Șimand. Au evoluat la ACS West Deva: Costică Bogda, Vlad Voiculescu, Antonio Nicolară, Teodor Flentea, Serban Silvestru, Samuel Jucu, Alexandru Flore, Dacian Rostaș, Andrei Cenco Melni, Dario Roșca și Marian Lemnaru, echipa fiind pregătită de Călin Kovacs și Petru Voica. Formația din Deva se află acum pe primul loc în clasamentul grupei, cu un total de 6 puncte și va evolua în următoarea etapă, luni, 26 februarie, în deplasare, la ACS Șoimii Simand, de unde speră să se întoarcă cu o nouă victorie.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…