Categories: Sport

FUTSAL. Autobergamo Deva a „dansat”cu cei de la Luceafărul

Turul suplimentar al Ligii I Futsal Fortuna sezonul 2021-2022 se apropie de final. În week-end-ul care a trecut au fost pro­gra­mate două partide, la Galați și Deva, iar ultima partidă din etapă a fost meciul FK Odorheiu Secuiesc – CFR Timișoara.

Teoretic, doar pe locul al treilea
Autobergamo Deva și CS United Galați, pri­mele două clasate, și-au continuat duelul de la distanță. Gălățenii nu au avut probleme în confruntarea de pe teren propriu cu Sportul Ciorăști, de care a trecut cu scorul de 5-0. Autobergamo Deva s-a impus acasă, 12-2, în fața formației Luceafărul Buzău.
Înaintea ultimei etape, Autobergamo are un punct avans față de United Galați și un meci mai puțin disputat, restanța cu CFR Timișoara, programată joi, 10 martie, la Deva.
FK Odorheiu Secuiesc și CFR Timișoara, pro­tagonistele ultimului meci al etapei a VI-a a Turului suplimentar, cel care precede play-off-ul Ligii I Fortuna, au același obiectiv, vic­toria! Harghitenii au nevoie de succes pentru a-și consolida poziția a treia din clasament, dar și pentru a mai spera la locul secund, în timp ce bănățenii pot, teoretic, să ajungă pe locul trei, chiar dacă programul până la final e unul infernal.
„Teoretic, mai sunt șanse la locul 2, dar va fi greu, mai ales că nu depindem doar de noi. Meciul cu CFR Timișoara e important pentru că e ultimul din acest Tur suplimentar pe teren propriu. Vrem să facem un meci bun pentru suporteri. În același timp dorim ca meciurile care au mai rămas de disputat să reprezinte și o etapă de pregătire a confrun­tă­rilor din play-off și din Final Four-ul Cupei României. Ne vor lipsi însă câțiva jucători de bază. Este vorba, în primul rând de căpitanul Szécsi Barna și de Tankó Levente, ambii acci­dentați. Probabil vor reveni în Final Four-ul Cupei României. Avem și patru tineri jucători prezenți în cantonamentul echipei naționale U19, care pregătește turneul de calificare de la Târgu Mureș de săptămâna viitoare: Kerestély József, Miklós Árpád, Péter Miklós și Csog János Csongor”, a spus Jakab Zoltán, managerul echipei FK Odorheiu Secuiesc.

Zile de foc
Pentru CFR Timișoara vor urma câteva zile de foc. Bănățenii vor disputa în decurs de doar două zile două partide foarte dificile. „Mergem să ne jucăm șansa, char dacă va fi foarte greu. Vom fi la Odorheiu Secuiesc și la Deva fără câțiva oameni importanți, toți im­pli­cați în acțiunea naționalei U19 de la Târgu Mureș. Este vorba în primul rând despre antrenorul-jucător Robert Lupu, selecționer al naționalei U19, și jucătorul George David, component al reprezentativei de juniori”, a spus Florin Chirițescu, directorul sportiv al echipei CFR Timișoara. În absența lui Robert Lupu, gruparea bănățeană va fi condusă de pe bancă și din teren de „secundul” Valentin Ilaș.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cadranul care spune mai mult decât ora

Există obiecte care trăiesc o viață dublă - una funcțională, cealaltă simbolică. Un ceas purtat…

14 ore ago

Tragedie

Primarul comunei Baita, Damian Dinis, a murit in aceasta dupa amiaza, dupa ce un tractor…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…

18 ore ago

Bulina albă

Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…

18 ore ago

Bulina neagră

Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…

18 ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Hațeg, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul rutier

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…

18 ore ago