Natalia Bumbac
Maximilian Gânju
Ce cred politicienii hunedoreni despre iniţiativa preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de suspendare din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu? Redăm, în continuare, opiniile exprimate de liderii judeţeni ai patru partide parlamentare.
Deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara: „Pentru toate încălcările grave ale Constituţiei Băsescu merită suspendat, dar nu este momentul oportun să ne concentrăm eforturile în privinţa acestui lucru. Dacă se va decide în interiorul partidului să participăm la această acţiune, ne vom implica şi noi desigur.”
Senatorul Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara: „Am primit şi noi din partea domnului Tăriceanu motivarea propunerii dumnealui, este o perioadă de reflecţie, de gândire, dar sincer să fiu, eu cred că nu va fi angrenată Alianţa PSD-UNPR în acest demers. Aşa cred la această oră, dar în câteva zile se va lua o decizie care nu este deloc simplă, nu e subiect de cancan. Este prea important ca să decizi uşor, însă eu mai cred că nu aceasta este problema”.
Parlamentarul european Iuliu Winkler, liderul UDMR Hunedoara: „Suspendarea, în acest moment ar fi doar o chestiune politicianistă. Consider că decizia de suspendare nu e constructivă şi nu aduce un plus pentru români”.
Dorin Gligor, preşedintele PDL Hunedoara, copreşedinte a alianţei ACL Hunedoara: „Noi, democrat-liberalii nu ne implicăm în nici un fel în acţiunea de suspendare a preşedintelui. Tăriceanu ascultă comenzile PSD, incapabil să găsească un mesaj personal pentru ţară şi alegători, prin care să explice de ce doreşte să ajungă preşedinte. Vrea să atragă atenţia prin această acţiune, fiind o tentativă de a fura dreptul românilor de a-şi vota viitorul preşedinte în cunoştinţă de cauză.”
Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…
Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…
Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Un tânăr de 23 de ani din județul Hunedoara, sudor de profesie și fără antecedente…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hunedoara.…
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării calificate într-un…
View Comments
Pe monseur Purcel (Moloţ) de ce nu l-aţi întrebat ? Poate îşi aduce aminte cum în decembrie 2010 şi ianuarie 2011 le ducea pachete cu mâncare şi ceai cald demonstranţilor anti-PDL din centrul Devei. Ce părere ai Dorin Gligor ? Era interesant să ctim ce ar declara micul Purcel !