Categories: ActualitateFlash

Lider sindical, legat cu lanţuri de poarta minei

Maximilian Gânju

Un lider al minerilor din Valea Jiului a intrat în greva foamei şi s-a legat de mâini şi de picioare cu lanţuri de poarta unităţii miniere. Ortacul protestează în acest fel, deoarece, guvernanţii nu par a fi interesaţi de soarta Complexului Energetic Hunedoara, dar mai ales, a minerilor din Valea Jiului.
Ortacii l-au determinat să protesteze
Vasile Păduraru susţine că ortacii de la Mina Lonea, subunitate ce aparţine Complexului Energetic Hunedoara, l-au determinat să declanşeze protestul. „Mă interesează prezentul şi viitorul Complexului Energetic Hunedoara, care este acum sub orice critică. Nu mai sunt soluţii de scăpare şi în urma tuturor măsurilor pe care noi, sindicatele, le-am luat, şi în urma apelurilor făcute guvernanţilor, nu am primit nici un răspuns. Am ajuns la concluzia că nu-i interesează soarta noastră, ne-au întors spatele. Nu mai au nevoie de noi? I-am trimis să ne reprezinte şi ar trebui să ne spună concret ce soartă va avea CEH. Mie îmi pasă de Valea Jiului, eu nu pot trece cu vederea 40 de ani de când sunt în Vale, să trec cu vederea ceea ce se întâmplă astăzi”, a declarat Vasile Păduraru, liderul protestatar de la Mina Lonea. Acesta mai spune că a decis să intre în greva foamei şi să se lege de poarta subunităţii, după consultări cu ortacii pe care-i reprezintă.
Gardul minei a ajuns în subteran
Păduraru susţine că nu a vrut ca minerii să ajungă din nou în curtea CEH şi să întrerupă munca. Este dispus să rămână legat de poarta minei, până când va primi un răspuns că şi autorităţile au înţeles situaţia grea a minerilor. „Ce o să-mi facă, rămân şi protestez până când se trezesc şi ei. O să mă împuşte, ce pot să-mi facă, pentru că nu am blocat intrarea în curtea minei, nu obstrucţionez pe nimeni. Minerii au ajuns rău de tot, sunt într-o situaţie dezastruoasă, ei au bunăvoinţă, dar nu sunt ajutaţi. Uitaţi-vă la gardul minei, lipseşte! Ortacii au luat plasa de sârmă ca să facă susţinerea în subteran (n.r. cu plasa de sârmă este susţinut tavanul galeriei, astfel încât rocile să nu se prăbuşească peste mineri). Aşa am ajuns, e toată plasa ruginită şi o bagă în mină, pentru că nu mai au cu ce lucra”, mai explică Păduraru. Mai mulţi mineri de la Lonea sunt decişi să se alăture liderului lor, dacă nu vor primi măcar un semn că avertismentul lor a fost înţeles.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

8 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

8 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

8 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

9 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

9 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

9 ore ago