Dana Istudor
Pentru alinierea la normele europene, Grupul energetic 4 de la Sucursala Electrocentrale Paroşeni necesită o investiţie de circa 70 de milioane de dolari, pentru realizarea unei instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere.
Implementarea proiectului a fost blocată de două dintre firmele participante la licitaţia pentru construirea instalaţiei de desulfurare, respectiv Romelectro şi Grivco, firme care se luptă cu două concerne străine şi care au atacat în instanţă o prevedere din caietul de licitaţie pe care nu o îndeplineau, respectiv se solicita „experienţă anterioară”. În aceste condiţii, pentru că s-a întârziat cu circa patru luni demararea investiţiei, Ministerul Finanţelor a anulat licitaţia iniţială. „Nu pot să vă dau amănunte în acest sens, pentru că am dublă calitate de director al SE Paroşeni şi membru în comisia de licitaţie. Pot să vă confirm că există un interes foarte mare faţă de această licitaţie. Desulfurarea are caracter obligatoriu, fiind cerinţă a Uniunii Europene în ceea ce priveşte respectarea normelor de mediu”, a declarat Doru Vişan, directorul Termocentralei Paroşeni. Licitaţia este acum în derulare şi se aşteaptă anunţarea câştigătorului.
Ce le mai place să se laude că fac reforme, că sunt unicii salvatori ai…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a fost ales președinte al Organizației PSD…
Ioan N., din Petroșani Pentru că este acuzat că a distrus bunurile unei societăți comerciale…
Aveți o problemă serioasă de memorie, dar și de coerență. Între 2016 și 2019 ați…
Un individ a amenințat angajați ai Primăriei municipiului Hunedoara, susținând că nu este de acord…
Doi inculpați au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, într-o…
View Comments
Bine ca Sica(Doru Visan) face investitii de 70 mil. $ pentru desulfurare in timp ce fratiorii lui de partid pedelic,Ile si Anjelea Stoica de la Primaria Vulcan emana in compensatie dioxina prin incinerarea gunoaielor din Vale depozitate pe plaiul öniricei" statiuni "Castelul din Carpati".Actiune pedelista bine concentrata pentru a distruge si ce a mai ramas.Inclusiv speranta de mai bine.