În sfârşit, după mai multe luni, cei de la CJ Hunedoara, care sunt responsabili cu licitaţiile, au reuşit să dea un verdict pentru proiectul de reabilitare a Drumului Judeţean Hunedoara-Călan. Astfel, lucrarea a fost adjudecată de asocierea Sercotrans-Drupo-Proactiv.
Potrivit administratorului public al judeţului, Costel Avram, în cel mai scurt timp va fi semnat contractul pentru reabilitarea drumului judeţean. Lucrarea presupune reabilitarea a 10 kilometri din DJ 687, între Hunedoara şi Călan. Valoarea contractului este de peste 36 de milioane de lei. Consiliul Judeţean Hunedoara va contribui cu 2 la sută, pentru lucrările neeligibile.
Drumul va fi lărgit la şase metri, reabilitarea lui trebuind să ducă la creşterea siguranţei circulaţiei rutiere în zonă. Potrivit reprezentanţilor instituţiei judeţene, obiectivele proiectului sunt modernizarea a 10 kilometri de drum, reabilitarea pasajului ce trece peste magistrala de cale ferată Simeria – Petroşani, realizarea de investiţii destinate siguranţei rutiere pentru pietoni şi biciclişti, parapeţi pentru protecţie, apărări de maluri şi consolidări de versanţi. Durata de implementare a proiectului este de 43 de luni.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…