Ministerul Tineretului şi Sportului a anunţat că o parte dintre sportivii profesionişti îşi vor putea relua pregătirile, în anumite condiţii, pentru sezonul competiţional, imediat după 15 mai. Pe lângă fotbal, piloţii de raliuri, viteză în coastă, drift şi alte discipline ale automobilismului sportiv vor putea face din nou teste, după o lungă perioadă de pauză.
Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a anunţat în mod public faptul că, începând cu perioada următoare, va emite permise pentru organizarea testelor şi antrenamentelor pentru piloţii licenţiaţi.
La fel ca în cazul fotbalului, modul în care piloţii îşi vor testa din nou abilităţile în maşinile de concurs este reglementat strict şi trebuie să respecte regulile de distanţare socială impuse de autorităţi.
„Federaţia a stabilit proceduri interne de distanţare socială pe durata acestor teste, dar aşteaptă şi noile reglementări guvernamentale privind cadrul de desfăşurare a manifestărilor sportive individuale, pentru a fi aplicate. La aceste teste şi antrenamente nu va fi permis accesul spectatorilor, dar acestea vor putea fi transmise în mediul online sau înregistrate.
Se păstrează pentru moment limita grupurilor de trei persoane care pot interacţiona, urmând ca aceasta să fie ridicată doar după o decizie guvernamentală ulterioară. De asemenea, sportivii participanţi vor întreprinde toate măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii coronavirusului”, a anunţat forul condus de Norris Măgeanu, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial.
FRAS nu a anunţat reluarea competiţiilor la o anumită dată, însă a transmis că reia procesul de licenţiere pentru sezonul 2020, amânat din cauza COVID 19. Peste 35 de evenimente din automobilismul sportiv au fost amânate sau anulate până acum din cauza pandemiei.
Doi fruntași ai turnătoriilor din vremea fostului regim au ajuns la concluzia că experiența lor…
Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…
Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…
Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…
Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în cadastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…
Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…