Categories: Comunitate

Lelese: De la fulgi de nea, la tradiții pascale

Magdalena Șerban

Primarul din Lelese, Ciprian Achim (foto), e necăjit din două motive. Primul ține de faptul că a nins în plină lună aprilie, întrerupând lucrările la un drum forestier, iar a doua cauză e legată de postul Paștelui pe care a constatat că mulți nu îl mai respectă. Nu e vorba de comunitatea locală, aici religia și tradițiile fiind sfinte, ci de o parte din restul lumii.

Și-a spus of-urile
„A nins zilele astea, nu s-a depus zăpada pe drumuri cât să ne facă probleme, dar s-a așternut pe pomi, pe iarbă, etc. Necazul e că lucrăm la un drum forestier de la Runcu, în baza unui proiect european câștigat (1,5 milioane de euro) și suntem la faza de rigole apoi de turnare a asfaltului. Trebuie lucrat inclusiv manual și ne încurcă rău vremea asta. Nici nu poți face de mântuială, lucrul nefiind trainic din pricina umidității ”, a arătat pri­ma­rul din Lelese, Ciprian Achim. Pe edil îl mai deranjează și altceva, ce ține mai mult de credință și valori creștine, și anume faptul că se fac nunți, botezuri și petreceri în postul Paștelui, lumea nemai­având nici un Dumnezeu. „La noi, se respectă săr­bă­torile pascale cu sfin­țe­nie. De la postit și până la obiceiuri. Dar văd cum unii se lăfăie în chefuri și chiar nunți și mă în­gro­zesc. În ultimele două săptămâni înainte de Paști, pe vremuri nimeni nici nu avea curajul să se adune nici măcar pe la căminele culturale. Mare păcat în post. Acum, Dumnezeu cu mila! Acuză că nu găsesc sală liberă de eveni­men­te și fac ospățul atunci când e loc. Sunt necăjit tare de decăderea noastră, ca popor. Nu mai respectă nimeni, nimic. Asta e în toată lumea. Trei lucruri stau la baza societății mondiale actuale: banul, distracția și sexul. Iar sloganul ce domină e să fii șmecher. Nimeni nu își mai pune problema că trebuie să fii om, ci acum trebuie să fii șmecher. Perpetuăm ce?”, a punctat edilul local. Acesta a amintit că potrivit datinii, dacă la Crăciun se adună familia, de Paști, a doua și a treia zi se adună tot satul și povestește. „Pe vremuri, erau jocuri între tineri, copii până în 12-13 ani. Alergau, se luptau, jucau tot soiul de jocuri bătrânești. Mergeai cu haine bune, pregătite pentru Paști, dar cum ne tăvăleam prin iarbă, toate le în­verzeam. Cam asta însemna să fii șmecher, nu prostia din ziua de azi. Când eram copii, jucam fotbal cu preotul din sat. Nu era doar pentru mișcare, ci mai ales pentru socializare și interacțiune. Povestea cu noi, ne dădea sfaturi. (…) La noi sunt păscurărițe care au refăcut cuptoarele vechi și coc în cuptor pasca și pita. Exact ca altădată. Altul e mirosul de lemn și altfel e gustul față de cel comercial”, a explicat pri­marul, bucuros că oamenii locului au un rost din moși-strămoși.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului aduce public din toată țara la Oradea. Nikos Vertis, live

Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…

17 ore ago

Reacție rapidă a polițiștilor în cadrul unei acțiuni cu efective mărite în Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…

23 de ore ago

Administrația Națională de Meteorologie a transmis în această dimineață două atenționări meteo valabile și pentru județul Hunedoara.

Astfel, începând de astăzi de la ora 14.00, până luni, la ora 08.00, în sudul…

23 de ore ago

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

2 zile ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

2 zile ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

3 zile ago