Lelese: Ciprian Achim a fost ales primar pentru a şasea oară

Magdalena Şerban

Făcând parte dintr-o comunitate mică, dar unită şi cu mult respect faţă de tradiţiile pădureneşti, cei din Lelese au dat dovadă de spririt civic la alegerile locale. Oameni au ieşit la vot în număr mare şi au decis să nu schimbe formula de conducere, punând ştampila tot pe actualul primar, social-democratul Ciprian Achim (foto).
„Avem un Consiliu Local ce întruneşte şapte consilieri de la PSD şi doi de la PNL. Viceprimarul e de la PSD şi va rămâne pe poziţie încă patru ani. Deci facem echipă, în continuare. Oamenii au ieşit la vot în proporţie de circa 70 la sută, iar dintre aceştia, m-au preferat 84,7 la sută, fă­cându-mă primar pentru a şasea oară. Şi votul politic a mers tot către PSD, ad­ministraţia judeţeană fiind aleasă cu 75,2 la sută. Ce îmi doresc foarte mult pentru noul mandat este să reuşim să moder­nizăm tot ceea ce înseamnă reţea de dru­muri, deoarece e păcat de zona noastră superbă şi de potenţialul ei turistic. E durerea mea principală. Inclusiv să fie legate satele între ele de drumuri asfaltate. Lumea a început să-şi facă pensiuni, aşteaptă oaspeţi şi e mai mare ruşinea să nu le oferim şi condiţii rutiere decente. E absolută nevoie de aşa ceva. Spre exemplu, avem un sat, Sohodol, unde în mod oficial locuiesc 14 persoane, dar dacă mergi acolo, sunt vreo 80-90. Mulţi stau două-trei zile pe săptămână, pleacă şi revin, le folosesc ca pe case de vacanţă sau a doua locuinţă. În momentul în care reuşeşti să determini lumea să vină, automat şi casele ajung să fie puse la rând, terenurile să fie lucrate, iar zona se revitalizează. Să nu mai punem la socoteală că îi creşte valoarea comercială (iau amploare preţul la terenuri şi cel la gospodării). Creşterea animalelor e pe o pantă ascendentă la noi (mai ales creşterea oilor), datorită faptului că în ultimii patru-cinci ani ne-am pus serios pe treabă în ce priveşte drumurile, în timp ce mulţi colegi se plâng că la ei e invers. Sunt cazuri de localnici cu 150 de oi în pro­prietate sau chiar cu 400. Mai vor să ţină vaci şi uite aşa înaintăm, nu suntem pă­răsiţi ”, susţine Ciprian Achim, primarul din Lelese.
Acesta mai spune că oamenii nu mai au maşinile de altădată, acum sunt unele moderne şi prea fine pentru a fi supuse gropilor. Concluzia sa este că revigorarea satelor şi dezvoltarea economică se fac doar modernizând infrastructura.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

4 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

4 ore ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

4 ore ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

4 ore ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

4 ore ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

4 ore ago