„Vrem să încurajăm tânăra generaţie să descopere şahul ca sport al minţii şi ca instrument de educare şi autoeducare pentru a face faţă celor mai dificile momente cu care tinerii se pot confrunta în viaţa lor”, spune Augusta Dragic, coorganizatoarea evenimentului.
Concursul va fi de şah clasic. Şahiştii vor juca în sistem turneu, adică fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la Bucureşti se ridică la 350.000 de euro.
Gari Kasparov este al 13-lea campion mondial la şah, a deţinut titlul din 1985 până în 2000. El dominat şahul timp de peste 20 de ani: a urcat în clasamentul mondial în 1984 şi a rămas cel mai puternic jucător de şah din lume până în 2006. În 2000, Kasparov a atins un record de 2.856 de puncte, un record depăşit doar de Carlsen.
Kasparov a fost considerat un jucător dinamic şi agresiv, îi plăcea să complice mult jocul pentru a găsi soluţii spectaculoase. Era atât de bine pregătit că anticipa jocul adversarului. Îi plăcea să îşi schimbe stilul de joc pentru a îngreuna jocul adversarului.
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…