Legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii, cunoscută sub numele de Legea Big Brother, a fost promulgată de către preşedintele României şi va intra în vigoare.
Legea prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă, mobilă şi de Internet să reţină timp de şase luni anumite date ale abonaţilor, care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale, pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.
Astfel, conform prevederilor din lege, toţi furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi Internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de email-uri, cu excepţia conţinutului corespondenţei electronice sau al convorbirii telefonice.
În cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă, trebuie să se reţină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat apelul, precum şi numele acestora.
În cazul serviciilor de Internet, se vor reţine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit.
Furnizorii de telefonie şi Internet au obligaţia ca în timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmărire să transmită datele solicitate, iar dacă acest lucru nu este posibil, datele trebuie transmise în cel mult cinci zile.
Polițiștii hunedoreni au intervenit ferm în cazurile de violență domestică înregistrate în perioada ianuarie-aprilie a.c.…
Intervenție promptă a polițiștilor după un apel la 112 care anunța că un bărbat a…
Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…
Pompierii s-au deplasat aseară spre locul intervenției cu o autospecială de stingere cu apă și…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…