Le-a plăcut şi opera!

Am avut, timp de o săptămână, dovada clară că românii nu sunt 99 la sută manelişti, aşa cum crede preşedintele.
În debutul proiectului cultural „Dracula Nights at Corvinilor Castle”, desfăşurat de luni până duminică la castelul de la Hunedoara, în primele zile sub ameninţarea ploii şi mai apoi, la concurenţă cu Campionatul mondial de fotbal, am avut un moment pe care l-am intitulat „Opera Nights”. Am proiectat imagini, în calupuri de câte 15 minute, selectate de la două din concertele susţinute de dirijorul olandez Andre Rieu. Puneri în scenă grandioase, public estimat la câteva zeci de mii de spectatori – la ei… La noi, între 150 şi 300 de spectatori pe seară, cu un comportament remarcabil, care au urmărit fără fluierături, ba uneori cu aplauze, arii celebre din opere, fragmente din concerte, prelucrări simfonice.
Nu a huiduit nimeni, nu şi-a manifestat nimeni nerăbdarea într-un mod supărător. Acum, nu idealizez, nu zic că n-or fi fost şi unii care aşteptau cu nerăbdare filmul, gândindu-se că nu se mai termină odată… Numai că, nu s-a auzit nici un protest, nici un zumzet de nerăbdare, ba din când în când se auzeau exclamaţii legate de vederea acelei mulţimi de oameni, adunate în Piaţa centrală din Maastricht de exemplu, care cânta odată cu corul şi orchestra şi aplauda la unison, entuziast, prestaţia lui Andre Rieu.
Poate că este un mod comercial de a pune în scenă muzica clasică şi opera. Nu este însă mai puţin adevărat, că nu elitist se educă gusturile oamenilor, ci apropiindu-i încetul cu încetul de marea muzică. Nu-mi fac nici iluzii, că i-am convertit la operă pe cei 150, 200 sau 300 de spectatori de la castel. Am demonstrat doar că „asta cere publicul” este o sintagmă nereală. A difuza la saturaţie subcultură, emisiuni inventate pentru prostirea în masă, pe motiv că „aşa cere publicul”, este o scuză pentru ceva mult mai grav, anume „aşa încercăm să prostim noi publicul…”. De vreo două luni încoace, imaginaţia maladivă a creatorilor de programe TV şi-a luat avânt. Micul ecran abundă în nonsensuri televizuale, gen întâlniri pe întuneric sau nurori pentru mame şi alte ilustre subproduse, despre care numai naivii cred că nu sunt regizate.
Prin urmare, cred că specularea cu nesimţire, prostului-gust e mai imputabilă televiziunilor, dacă se poate spune aşa, decât condamnarea publicului, pentru că preferă prostul-gust, difuzat în cantităţi de masă.