Categories: Sport

Le-a lipsit ştiinţa de a stinge farul

Ciprian Marinuţ

Nou-promovată în Divizia Naţională de rugby, Ştiinţa Petroşani a opus o rezistenţă dârză pretendentei la titlu Farul Constanţa, însă „rechinii” s-au impus cu 29-7 (24-7). Partida disputată ieri, la Petroşani, a oferit un spectacol agreabil, deşi a fost marcată de accidentarea a doi jucători ai gazdelor.

Au pierdut… onorabil

Planul ambiţios al antrenorului Alexandru Lupu de a smulge măcar punctul bonus defensiv din confruntarea cu puternica echipă din Constanţa a eşuat. Petroşănenii au jucat curajos, cu ambiţie şi dăruire, însă lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul şi „rechinii” au învins cu 29-7 (24-7). Scorul e unul onorabil, în condiţiile în care Farul e un club cu un buget de peste două milioane de euro, cu mulţi internaţionali georgieni, români şi neozeelandezi, care atacă an de an titlul de campioană. Singurul eseu al Ştiinţei a fost reuşit de jucătorul transferat în această vară de la Piteşti, Florin Popescu, iar transformarea de două puncte i-a aparţinut lui Ovidiu Iepure. „Scorul e un pic cam mare, raportat la ce s-a întâmplat în teren. Este lăudabil că deşi avem o echipă tânără, băieţii au luptat şi au pus probleme puternicei grupări constănţene”, a spus antrenorul Alexandru Lupu.

Bratu la spital, Grigoraş cu degetele rupte

Dovada înverşunării cu care au luptat jucătorii Ştiinţei este oferită şi de bilanţul accidentărilor, doi jucători petroşăneni având nevoie de intervenţia medicilor. Astfel, Ovidiu Bratu a fost transportat de urgenţă la spital, fiind diagnosticat cu leziune de stern, iar Andrei Grigoraş s-a ales cu două degete rupte la mâna stângă. „Nu-mi explic de ce apar atâtea accidentări. Probabil că lipsa de concentrare şi de experienţă îşi pun amprenta. Parcă suntem blestemaţi”, a declarat antrenorul principal Alexandru Lupu, care înaintea acestui meci mai avea patru jucători accidentaţi: Marian Sabău, Călugăreanu, Hanzi şi Radu Ilie.

Echipa Ştiinţei: Nagy, Militaru, Dragomir, Ungureanu, Calo, Ivan, Bratu, Ababei, Iepure, Popescu, Toader, Sabău G., Cojocaru, Skverne, Grigoraş.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • "Farul e un club cu un buget de peste două milioane de euro"!!! Mai, Ciprian, tu realizezi ce aberatie ai scris? "Internaţionali neo-zeelandezi"? :))))

Recent Posts

LUPEA ALEXANDRU-VALENTIN, POLIȚISTUL DIN ADÂNCURI

Dacă un elev de clasa a zecea își petrece mare parte din timp în fața…

2 ore ago

ORDIN DE PROTECȚIE EMIS DE POLIȚIȘTI ÎNTR-UN CAZ DE HĂRȚUIRE

Polițiștii hunedoreni au emis, în primele două luni din acest an, 57 de ordine de…

3 ore ago

DOSARE PENALE ÎNTOCMITE, PERMISE DE CONDUCERE REȚINUTE ȘI CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE RETRASE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile publice din județul Hunedoara, la finalul săptămânii trecute,…

3 ore ago

Misiune contracronometru la Deva: doi cățeluși salvați din adâncurile unei conducte de canalizare

Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

2 zile ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

3 zile ago