Actualitate

Laurenţiu Nistor, în grupul de evaluare a îndeplinirii programului de guvernare

Sorina Popa

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, un grup de lucru care se va ocupa alături de premierul Dăncilă de evaluarea miniştrilor.

„Am hotărât înfiinţarea unui grup de lucru pentru gestiunea resursei umane din PSD şi analiza periodică a îndeplinirii programului de guvernare, un grup format din nouă colegi, cu precizarea că acest grup nu se ocupă de evaluarea miniştrilor, acţiune de care se ocupă doar doamna prim-ministru, ci doar de a verifica în mod constant şi de a informa periodic BPN şi pe doamna prim-ministru despre stadiul îndeplinirii programului de guvernare. De asemenea, vor informa permanent şi liderii de grup, pentru că vorbim de acţiunile care trebuie să se îndeplinească de către Guvern, precum şi cele care trebuie să se îndeplinească de către Parlament în realizarea programului de guvernare”, a afirmat Liviu Dragnea.
„Membrii grupului sunt Doina Pană, Dragoş Benea, Marian Oprişan, Nicolae Bădălău, Constantin Rădulescu, Laurenţiu Nistor (foto), Marius Dunca, Gabriela Zetea şi Codrin Ştefănescu”, a spus Liviu Dragnea.
După referendumul pentru familie, va începe evaluarea miniştrilor Cabinetului Dăncilă. Judeţul Hunedoara are un reprezentant în Executiv, pe Natalia Intotero, care deţine portofoliul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Poate se va moderniza drumul DN 7A (Cheile Jietului) ca isi rup masinile cetateni vaii jiului pentru a ajunge la Voineasa sau pe Transalpina , drumul spre Herculane , Gara Petrosani , Termoficarea in valea jiului , investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan , Domeniul Schiabil Parang , Statiunea Montana Pasul Vulcan , Schi la Petrila , ... iar Consiliul Judetean Hunedoara (PSD) sa asfalteze drumul judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , ... Valea jiului a votat de 28 ani cu PSD !!!

  • Bah, de 28 de ani nu v-ati dat seama ca sunteti tâmpiti? Din cauza voastra suntem singurul judet rosu din Transilvania. Huo psd-istilor!

  • Da cu pensiile speciale sunteti in grafic?
    Parca cel mai mare venit la stat in Romania trebuia sa fie al sefului statului!
    Va bateti joc de o tara intreaga!
    Rusine!

  • Ref. "Neutru" --- Vorbeste /scrie in numele tau, nu in numele altora ! Esti un postac nenorocit al sistemului ? Nu mai fura identitati !

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

9 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

9 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

9 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

9 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

9 ore ago

Bătrân bătut pentru 100 de lei

Pensionarul din Lupeni a fost o țintă ușoară pentru tâlhar și n-a putut opune rezistență,…

9 ore ago