Lãsaţi fãrã apã, din cauza datoriilor

Nicolle Ebner

Pentru că mai multe asociaţii de proprietari din municipiul Hunedoara nu au catadicsit să-şi respecte angajamentele de plată a facturilor restante la consumul de apă, 400 de familii din localitate au rămas, de ieri, fără apă la robinete, fiind debranşate din ordinul conducerii SC. Apa Prod SA Deva.

Din septembrie, administratorii n-au plătit nici un leu
Este vorba de circa 400 de familii din blocurile 32, scara A şi 33 scara B de pe strada Trandafirilor; bl. 47 C, scara A –str. Eroilor; bl. 49 B, scara B-bulevardul Traian; bl. 45 C–str. Zambilelor; bl. Z2/2, sc. B–str. Traian Vuia; bl. N, scările A şi B de pe strada Ştrandului. „Măsura a fost luată ca urmare a nerespectării protocolului de plată eşalonată a datoriilor înregistrate către companie, semnat de către asociaţiile de proprietari, anul trecut, în luna septembrie. Precizăm că asociaţiile amintite au făcut cerere de plată eşalonată, însă nu au achitat nimic din ce era prevăzut pe graficul de plăţi. În aceste condiţii, conducerea SC Apa Prod SA Deva a decis ca asociaţiile înregistrate cu datorii să achite luna aceasta jumătate din suma acumulată, urmând ca luna viitoare să plătescă cealaltă jumătate. În caz contrar, vor rămâne fără apă, până la recuperarea debitelor restante”, se arată într-un comunicat emis de SC Apa Prod SA Deva.

Şi alte asociaţii pe „lista neagră”
Asociaţiile debranşate, ieri, de la reţeaua de apă potabilă, au acumulat datorii de 46.000 lei, în timp ce operatorul regional Apa Prod are de recuperat, de la consumatorii din Hunedoara, restanţe de peste 1,3 milioane lei, mare parte din ele, istorice. Până la sfârşitul acestei luni, asociaţiile trebuie să plătească jumătate din sumele datorate, restul urmând a fi achitat în luna februarie. Reprezentanţii SC Apa Prod SA Deva spun că urmează să fie debranşate şi alte asociaţii ale căror administratori „uită” cât de importantă este apa pentru viaţa hunedorenilor şi care achită utilităţile după bunul plac.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Oare cand vom scapa de sistemul asta al asociatiilor de locatari sau proprietari? Sigur ca este mai scump, dar cred ca racordarea fiecarui apartament la retea ar fi cea mai potrivita solutie. In felul acesta, doar oamenii care nu platesc pentru serviciile furnizate raman fara apa, nu toata scara, nu trei scari, nu tot blocul.

    Apometre oricum avem, deci ce ne-ar impiedica sa incheiem contracte individuale cu furnizorul de apa?

  • Hmmmm, va legati de locatari, de ApaProd cine se leaga oare ?
    Cine le va cere o justificare pentru pretul la apa ?

  • Totul se face sub tutela primariei ; asa va trebuie , ati vrut un analfabet primar , asta aveti ... Ce credeti ca pe acest derbedeu il doare capul de voi ?

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

17 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

17 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

17 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

3 zile ago