Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 14 aprilie 2022, ora 1700, la Sala de Lectură, un eveniment editorial deosebit, adresat atât copiilor, cât și celor care se ocupă de educația și formarea lor. Marina Cernat, ilustrator de carte și tehnoredactor la Editura Karina din Deva, își va lansa cărțile „Soare iubit”, „Mica picătură” și „Povești”.
Ataşată de natură
Cu experiența sa de mamă a trei copii și cunoscătoare a metodelor Waldorf de educație a celor mici, unde „se pune accent pe ființa întreagă a copilului și nu este competitivitate, se cultivă talentele personale, se încurajează grija față de ceilalți, se studiază artele, iar materia predată este adaptată vârstelor”, cum ea însăși mărturisește, autoarea a scris aceste trei cărți din perspectiva unui om care iubește copiii, le înțelege sufletul și vrea să-i învețe cât mai multe lucruri despre lumea în care trăim.
„Marina Cernat este foarte atașată de natură, de traiul în mijlocul viețuitoarelor, în aer liber, înconjurată de cei dragi: Am avut liniștea după-amiezelor de vară, când desenam ore în șir la umbra iasomiei și m-am bucurat viu de apa proaspătă din fântâna noastră. Iar bunica mea era înțeleaptă și blândă. A fost o inspirație pentru mine, și încă mai este. Cărțile pe care le va lansa Marina Cernat pot fi așezate sub semnul cuvintelor lui Antoine de Saint-Éxupery aflate drept motto al cărții ei cu povești, prima pe care a scris-o: Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere. Următoarele două cărți, ((Mica picătură)) și ((Soare iubit)), fac parte dintr-o serie intitulată ((Elemente)), care își dorește să atragă atenția asupra celor patru elemente fizice fundamentale din natură: Focul, Apa, Pământul și Aerul, prin povești, versuri și texte. La finalul fiecărei cărți se află un text-scrisoare către oamenii mari, foarte bine documentat, care prezintă elementul fizic descris în cărticică. În acest fel, adulții vor putea să răspundă la noianul de întrebări pe care cei mici le adresează plini de curiozitate. Cărțile au un aspect grafic plăcut, ilustrațiile și punerea în pagină fiind creația Marinei Cernat”, a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…