Categories: Educatie si cultura

Lansare de carte: Monografia comunei Lelese

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria Comunei Lelese, organizează în ziuade 4 mai 2019, ora 17,00, la Căminul Cultural din Comuna Lelese, lansarea volumului intitulat „Comuna Lelese: monografie”, scris de etnologul Rusalin Ișfănoni (foto) și apărut în anul 2018 la Editura Călăuza v.b. din Deva.

Apariția acestui amplu și documentat volum, în excelente condiții grafice, a fost posibilă grație sprijinului generos oferit de Consiliul Județean Hunedoara, instituție care înțelege pe deplin rolul și importanța unor astfel de lucrări.

Autorul monografiei, etnologul Rusalin Ișfănoni, este bine cunoscut specialiștilor în domeniu și publicului larg. Este personalitatea care și-a dedicat întreaga viață studierii și popularizării impresionantului tezaur de spiritualitate din satele Ținutului Pădurenilor.

Fiu al acestor locuri, născut în satul Dăbâca, comuna Toplița, în urmă cu 75 de ani, Rusalin Ișfănoni cunoaște în cele mai mici detalii istoria acestui străvechi ținut românesc, cunoaște oamenii locului, ocupațiile lor, obiceiurile, modul în care marchează marile evenimente ale vieții, știe istoria fiecărui sat pădurenesc. De aceea, lucrările pe care le-a dedicat acestui ținut au o importanță sporită de faptul că ele sunt scrise de un om al locului, un pădurean care este dedicat trup și suflet acestor oameni și acestor locuri.

Monografia comunei Lelese este o dovadă în acest sens. Cu ajutorul unui imens material documentar, dar bazându-se și pe cunoașterea nemijlocită a vieții de zi cu zi a pădurenilor, cu bucuriile și grijile lor, cu sărbătorile și muncile specifice fiecărui anotimp, Rusalin Ișfănoni a dăruit comunei Lelese un excepțional dar, îndelung așteptat.

Structurată pe 13 capitole, consistente și bogate în informații, monografia face o minuțioasă trecere în revistă a comunei Lelese din toate unghiurile: coordonate geografice și istorice; ocupațiile de bază ale sătenilor; populația comunei; particularități lingvistice; coordonate etnografice; obiceiuri populare; îngrijirea sănătății; biserica și viața religioasă; învățământul; manifestări etnofolclorice contemporane; personalități născute în comună; turismul și, în sfârșit, instituțiile comunale. Simpla înșiruire a tematicii fiecărui capitol este o dovadă a faptului că monografia elaborată de etnologul Rusalin Ișfănoni este o lucrare de referință, o lucrare monumentală, de care avea nevoie nu doar comunitatea din Lelese, ci și toți cei care doresc să cunoască în amănunțime universul fascinant al Ținutului Pădurenilor.

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Ovid Densusianu Deva

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

15 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

15 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

15 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 zile ago