Categories: Educatie si cultura

Lansare de carte: Monografia comunei Lelese

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria Comunei Lelese, organizează în ziuade 4 mai 2019, ora 17,00, la Căminul Cultural din Comuna Lelese, lansarea volumului intitulat „Comuna Lelese: monografie”, scris de etnologul Rusalin Ișfănoni (foto) și apărut în anul 2018 la Editura Călăuza v.b. din Deva.

Apariția acestui amplu și documentat volum, în excelente condiții grafice, a fost posibilă grație sprijinului generos oferit de Consiliul Județean Hunedoara, instituție care înțelege pe deplin rolul și importanța unor astfel de lucrări.

Autorul monografiei, etnologul Rusalin Ișfănoni, este bine cunoscut specialiștilor în domeniu și publicului larg. Este personalitatea care și-a dedicat întreaga viață studierii și popularizării impresionantului tezaur de spiritualitate din satele Ținutului Pădurenilor.

Fiu al acestor locuri, născut în satul Dăbâca, comuna Toplița, în urmă cu 75 de ani, Rusalin Ișfănoni cunoaște în cele mai mici detalii istoria acestui străvechi ținut românesc, cunoaște oamenii locului, ocupațiile lor, obiceiurile, modul în care marchează marile evenimente ale vieții, știe istoria fiecărui sat pădurenesc. De aceea, lucrările pe care le-a dedicat acestui ținut au o importanță sporită de faptul că ele sunt scrise de un om al locului, un pădurean care este dedicat trup și suflet acestor oameni și acestor locuri.

Monografia comunei Lelese este o dovadă în acest sens. Cu ajutorul unui imens material documentar, dar bazându-se și pe cunoașterea nemijlocită a vieții de zi cu zi a pădurenilor, cu bucuriile și grijile lor, cu sărbătorile și muncile specifice fiecărui anotimp, Rusalin Ișfănoni a dăruit comunei Lelese un excepțional dar, îndelung așteptat.

Structurată pe 13 capitole, consistente și bogate în informații, monografia face o minuțioasă trecere în revistă a comunei Lelese din toate unghiurile: coordonate geografice și istorice; ocupațiile de bază ale sătenilor; populația comunei; particularități lingvistice; coordonate etnografice; obiceiuri populare; îngrijirea sănătății; biserica și viața religioasă; învățământul; manifestări etnofolclorice contemporane; personalități născute în comună; turismul și, în sfârșit, instituțiile comunale. Simpla înșiruire a tematicii fiecărui capitol este o dovadă a faptului că monografia elaborată de etnologul Rusalin Ișfănoni este o lucrare de referință, o lucrare monumentală, de care avea nevoie nu doar comunitatea din Lelese, ci și toți cei care doresc să cunoască în amănunțime universul fascinant al Ținutului Pădurenilor.

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Ovid Densusianu Deva

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

2 zile ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

2 zile ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

3 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

3 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago