Categories: Actualitate

Lansare de carte: Mihaela Piruş – „Am alergat şi-am stat în gândul meu”

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 14 februarie 2019, ora 17,00, la Galeria de Artă „Forma” din Deva, lansarea volumului de debut al Mihaelei Piruş, intitulat „Am alergat şi-am stat în gândul meu”.

Autoarea este absolventă a Colegiului Naţional „Aurel Vlaicu” din Orăştie. Este licenţiată în fizică-informatică la Universitatea de Vest din Timişoara, are un master în filosofie şi ştiinţe socio-umane.
Mihaela Piruş a îmbinat în mod strălucit latura reală şi cea umană a pregătirii ei şi le-a transpus în pagini de literatură. Dragostea pentru literatură şi pentru scris, mărturiseşte autoarea, o datorează mamei sale: „Chemarea către scris se datorează mamei mele. Eram cu gândul la mama mea când am aşezat primele cuvinte într-o poezie, puerilă ce-i drept, rămasă doar în gândurile şi amintirile mele. Îndrăgostită de poezie, am mai încercat, am mai scris, aşa, prin anii ’90, aveam 14, 15 ani… pe la 16 ani pot spune că m-am ancorat cu seriozitate şi încredere către muza şi inspiraţia care simţeam că curgeau, curgeau…”.
Volumul „Am alergat şi-am stat în gândul meu” cuprinde versuri de factură modernă, cu un puternic filon filosofic, urmate de eseuri, adevărate poeme în proză, pe teme de mare actualitate, începând cu iubirea şi terminând cu consideraţii legate de dragoste, estetică, sport, sănătate, credinţa în Dumnezeu.
Ultimele pagini ale cărţii cuprind citate din oameni celebri, de la Seneca şi Aristotel la Shakespeare şi Voltaire, de la Nicolae Iorga la George Bacovia, precum şi o serie de aforisme şi proverbe.
Întâlnirea cu Mihaela Piruş şi invitaţii săi va fi urmată de o sesiune de autografe pe volumul de debut al acesteia. (I.S.Bara)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

9 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

9 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

9 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

9 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

9 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

9 ore ago