Colegiul Tehnic Agricol “Alexandru Borza” din Geoagiu a găzduit, recent, în cadrul Centrului de documentare, o activitate literară de suflet. Doi foşti absolvenţi ai instituţiei de învăţământ şi-au lansat cele mai recente creaţii literare. La eveniment, au participant profesori ai şcolii, elevi din clasa a XII-a, precum şi iubitori de literatură din Orăştie şi Geoagiu, în frunte cu fostul director al colegiului, actualul primar Ioan Vălean.
Talente de viitor
,,Este vorba de Claudiu Nicolae Şimonaţi, cu volumul de versuri «Poeme de la Geoagiu» şi Ionuţ Copil, cu volumul de proză «Lumina umbrei mele». Scriitori în toată regula, cei doi îşi continuă drumul sinuos în lumea cuvintelor, având la activ mai multe apariţii editoriale. Atât Claudiu Şimonaţi, cât şi Ionuţ Copil străbat un drum iniţiatic în căutarea sinelui, iar fiecare volum este o probă pe care o trec cu brio. Suntem deosebit de mândri că dintre foştii absolvenţi ai şcolii noastre, sunt scriitori care îşi vor lăsa amprenta în lumea dificilă a literaturii”, a spus Teodora Cismaşiu, directorul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu.
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…