Categories: Sport

„Laborator” de performanţă prin karate, la Deva

Ciprian Marinuţ

Prin stagiul internaţional cu invitaţi de calibru din Italia, Ucraina şi Federaţia Română de Karate WKF organizat la Deva, clubul Heian a „inventat” un fel „laborator al performanţelor”, care se doreşte similar celui din gimnastică. Concret, pe baza experienţei acumulate acum, Marius Biji, preşedintele clubului devean, doreşte să pună bazele organizării în viitor, la Deva, a unei tabere internaţionale de karate, în care metodica pregătirii să fie similară cu cea din gimnastica românească.

Karate fără graniţe
La stagiul de la Deva, au fost prezenţi galonaţii antrenori italieni Mirio Maninni (centura neagră 8 dan) şi Rodolfo Bancone (centura neagră – 6 dan), vicecampioana mondială Anna Kreshchenko, din Ucraina, precum şi peste 70 de sportivi de la cluburi din Oradea, Slatina şi din judeţul Hunedoara. Alături de antrenori şi sportivi, s-a aflat, în ultimele zile ale stagiului, şi preşedintele Federaţiei Române de Karate, Lucian Băroiu, „cantonamentul” de la Deva având astfel o încărcătură deosebită. „A fost o săptămână specială pentru toţii participanţii. S-a lucrat la intensitate şi un nivel de top internaţional şi s-a demonstrat că nu există graniţe în karate, deşi sunt mai multe federaţii şi stiluri. Cei doi tehnicieni italieni au o metodică specială de pregătire, care este asemănătoare cu cea folosită în gimnastica românească, astfel că sportivii au reacţionat foarte bine”, a spus antrenorul Marius Biji, organizatorul stagiului. Recunoscut ca un adevărat şlefuitor de talente, pentru că a pregătit numeroşi campioni de top mondial în versiunea WKF, Mirio Maninni (65 de ani) a mai fost la Deva şi iarna trecută, la invitaţia fostei sale eleve, antrenoarea Oana Tomiuc, care activează la Heian Deva.

Avansări, diplome şi planuri de viitor
Stagiul de la Deva a avut şi momente speciale în care s-au dat examene de promovare şi s-au acordat diplome pentru invitaţi şi participanţi. Antrenorii Marius Biji şi Oana Tomiuc, precum şi sportiva Andra Daniliuc au susţinut examene şi au acum centuri negre mai valoroase decât înaintea stagiului, iar sportivii şi invitaţii s-au ales cu diplome. „Oana Tomiuc are centura neagră 5 dan, eu am centura neagră 4 dan, iar Andra are centura neagră 1 dan. Sportivii au primit diplome speciale de participare, iar antrenorii şi oficialii federaţiei au fost răsplătiţi cu diplome de onoare”, a precizat antrenorul Marius Biji. Tehnicianul a precizat că stagiul din această vară va da tonul unui proiect amplu de tabere internaţionale de karate în judeţul Hunedoara. „Am văzut acum că performanţa este aceeaşi în orice ţară şi pentru orice stil şi că artele marţiale sunt aceleaşi pentru toţi. Din acest motiv, intenţionăm să organizăm, începând de anul viitor, o tabără internaţională de pregătire în karate în judeţul Hunedoara”, a apus Marius Biji.
Stagiul organizat de clubul Heian Deva a durat şapte zile, iar antrenamentele s-au desfăşurat săptămâna trecută la sala de sport a Şcolii „Regina Maria” Deva, locul obişnuit de pregătire al celor de la Heian.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Un lucru este sigur, diversitatea de stiluri si federatii de Karate din Romania este coplesitoare, si de aici contestarea reciproca continua. Lucian Baroiu este un personaj fara performante in domeniu, de aici un alt semn de intrebare. Deasemenea antrenorii italieni sunt abonati la stagiile de pregatire ale cluburilor acestei federatii. Se lauda apoi cu nenumarate stagii si concursuri intre doua trei cluburi invitate , de unde pleaca acasa toti cu medalii. Dupa care voi ii prezentati ca pe niste mari campioni ! Latura comerciala definitorie a acestui club este bine cunoscuta. Respect pentru sportivi, dar mai multa modestie !

Recent Posts

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

6 ore ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

13 ore ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

2 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

2 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

2 zile ago