Categories: Comunitate

Laboratoarele Universităţii din Petroşani, modernizate şi dotate din bani europeni

Magdalena Şerban

Universitatea din Petroşani este be­ne­ficiara unui program investiţional accesat şi câştigat pe axă europeană, mai exact prin Programul Operaţional Regional, în baza căruia va fi reabilitată infrastructura cor­pului de clădire C şi vor fi dotate 55 de laboratoare.
Potrivit contractului de finanţare, se vor efectua lucrări de reabilitare integrală a cor­pului de clădire C, pe o suprafaţă des­fă­şurată de 8.303,93 metri patraţi, astfel realizându-se izolarea termică a faţadei, termohidroizolarea terasei şi a plăcii peste ultimul nivel, izolarea termică peste subsol, amplasarea de panouri solare, amplasarea unui elevator pentru persoane cu diza­bi­lităţi, precum şi a unor rampe de acces. ,,Aş­teptăm întocmirea proiectului tehnic, licitaţia de atribuire fiind finalizată. După ce se vor termina lucrările vom trece la do­tarea laboratoarelor cu echipamente spe­ci­fice, de ultimă generaţie. Pentru partea de reabilitare am obţinut 500.000 de euro, iar pentru cea de dotare suma ajunge la 2,5 milioane de euro. Avem o cotă de cofi­nan­ţare de două procente pe care o vom onora din bugetul propriu. Alocările au fost prevă­zute pentru acest an”, a afirmat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin (foto), rectorul Univer­si­tăţii din Petroşani.
Mai trebuie spus că în vederea atragerii de noi fonduri pentru dezvoltarea infra­struc­turii educaţionale, se iau în calcul şi alte posibile axe.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

18 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

18 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

18 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

18 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

18 ore ago