La Veţel, ploile abundente au produs neplăceri doar cu canalizarea

Magdalena Şerban

Ploile torenţiale au căzut peste judeţ, dar în unele comune au lăsat în urma lor doar umezeală şi noroi, fără să tulbure din temelii vieţile oamenilor. Aşa a fost la Veţel, de exemplu.

„Au fost cantităţi mari de ploi, dar nu am avut drumuri impracticabile. Unele au fost spălate de ape, dar se putea circula pe ele. Însă situaţia care ne-a adus greutăţi ţine de reţeaua de canalizare şi a creat disconfort celor de la Apa Prod, lucru pentru care vreau să-mi cer scuze. Având în vedere că în unele locuri nu au fost finalizate lucrările la reţeaua de canalizare, a intrat apă pluvială în reţea şi s-au produs probleme la pompele de apă uzată din sistem în zona Herepeia-Bretelin şi la Veţel. Se iau măsuri în teren, astfel încât să nu mai intervină astfel de necazuri. Cât priveşte populaţia, nu s-au acuzat daune majore produse de ploile torenţiale. A mai intrat apa în curte, s-a infiltrat în pivniţe, e mult noroi şi apa bălteşte, dar am scăpat cu atât. E o perioadă umedă, sunt terenuri care au multă apă pe ele, dar până acum e în regulă. Nici pe timp de secetă nu seacă fântânile în număr mare. Oricum, avem reţea de apă potabilă peste tot şi acoperă necesităţile localnicilor”, a arătat Ioan Henţiu (foto), primarul comunei Veţel.
Potrivit acestuia, introducerea canalizării în satul Mintia se face din bani europeni nerambursabili (un milion de euro) accesaţi prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), iar extinderea de reţea se realizează în localităţile Veţel, Herepeia şi Leşnic prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PDL), la fel ca şi în localităţile Bretelin şi Căoi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

12 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

12 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

12 ore ago