Categories: Comunitate

La Vaţa, primarul se gospodăreşte cum poate mai bine

În comuna Vaţa de Jos, s-a intrat în toamnă cu câteva investiţii finalizate, plus altele care, după cum spune primarul Milu Folescu (foto), cel mai probabil vor fi terminate în anul următor.
Se va lucra până la prima zăpadă
„Reparăm drumurile săteşti şi asfaltăm doi kilometri de drum comunal din Prăvăleni, dar şi pietruim uliţe în satele Prăvăleni, Ciungani, Basarabasa, Prihodişte şi Căzăneşti. Am finalizat un pod în Prăvăleni, precum şi trei poduri şi un zid de sprijin în satul Birtin, aici fiind rupt drumul din cauza ploilor abundente. Avem probleme cu inundaţiile pe Valea Ponorului şi Valea Ciunganilor, adunându-se apa de pe versanţi. Terenurile oamenilor şi drumurile sunt afectate, cam de fiecare dată. De asemenea, la căminul cultural din Prihodişte, am schimbat geamurile şi uşile, cu unele din termopan şi începem construcţia unui cămin cultural în satul Brotuna, aici neexistând un asemenea lăcaş. Va deservi circa 200 de locuitori. Ei erau nevoiţi să apeleze la căminele din satele vecine, de câte ori aveau nevoie de un spaţiu adecvat unor evenimente mai mari”,  spune Milu Folescu.
Pădurea, un soi de aur verde
Ca resurse financiare, edilul indică fondul forestier aflat în posesia administraţiei locale – 3.095 de hectare, acesta generând venituri substanţiale, an de an. „Avem noroc cu pădurea. Masa lemnoasă se scoate la licitaţie de către Direcţia Silvică, iar ce e răritură, o folosim ca lemn de foc pentru primărie, cămine şi şcoli. Anul acesta, am avut venituri în jur la 1.450.000 de lei pe seama pădurii. De aici, se pot face şi modernizările. Din impozite şi taxe se mai adună circa 600.000 de lei de la Romtelecom, plus 800.000 de lei de la persoanele fizice şi juridice, aşa că reuşim să ne descurcăm fără ajutor din afară”, arată primarul din Vaţa de Jos. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: „Deva are nevoie de tinerii ei!”

• Parcul de la Dealul Paiului prinde contur Noul parc din zona Dealul Paiului, care…

2 minute ago

Minerul Lupeni, în fața unui nou examen pe teren propriu! Căpitanul Adrian Bedea: „Trebuie să fim acolo sus pentru a îndeplini obiectivul”

Minerul Lupeni se pregătește pen­tru o nouă confruntare crucială în Liga a III-a. Sâmbătă, de…

5 minute ago

Agresiune în plină stradă la Hunedoara: Doi bărbați au fost reținuți după ce au bătut un bătrân cu o piatră, din cauza unei datorii

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui conflict violent izbucnit în plină…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

23 de ore ago