Categories: Comunitate

La Vălişoara, se investeşte în lăcaşurile de cultură

Magdalena Şerban

Dacă până mai ieri, în comuna hunedoreană Vălişoara nici nu putea fi vorba de modernizări sau investiţii menite a spori condiţiile de trai ale localnicilor, de când Mircea Ioan Rovinar (foto) (actualul edil aflat la primul său mandat) a preluat frâiele primăriei, se vede treaba că doar silinţă să fie, pentru că treabă este de făcut.
 

Căminele culturale, în plină reabilitare
Cum îi şade bine românului, căminele culturale trebuie să fie, aşa cum a impus tradiţia de-a lungul anilor, adevărate puncte de sprijin pentru evenimentele din viaţa fiecăruia. Fie ele de bucurie, fie de tristeţe, sub acoperişul unui cămin, comunitatea se strânge pentru a-şi trăi momentele vieţii. Conştient de acest aspect, Mircea Ioan Rovinar a cuprins în planurile sale de investiţii pentru anul în curs, ample lucrări de reabilitare pentru aceste locuri speciale. “La căminul din Vălişoara s-a realizat o serie de lucrări, precum: zugrăvire, amenajări interioare şi exterioare, finalizarea acoperirii zonei adiacente a unităţii, renovarea integrală a bucătăriei, magazie de lemne, remiză PSI, înlocuire de uşi şi geamuri, gresie şi faianţă placate peste tot. Ne-a ajutat Dumnezeu şi ne-am mişcat foarte repede, acum, ajungând la faza de recepţie a lucrărilor. În ceea ce priveşte valoarea investiţiei, aceasta se ridică la 34.700 de lei”, spune primarul.
Dar edilul nu şi-a concentrat atenţia doar pe căminul din centrul de comună, la cel din Dealu Mare făcându-se o anexă sub formă de terasă acoperită, în valoare de 12.371 lei. Este o lucrare finalizată şi recepţionată în 2010. Pe lângă anexă, au mai fost înlocuite uşile de la intrarea în cămin şi au mai fost aduse, ca dotări, mese şi scaune, pentru a deservi comunitatea, ori de câte ori aceasta are nevoie. Totodată, un grup social nou, pe bază de fosă septică, a fost un alt punct vizat de mult timp şi trecut pe lista de realizări. “Anul acesta, doresc să mă ocup de amenajarea curţii exterioare şi împrejmuirea cu gard din plăci de beton. Aici vom realiza şi un mic parc de joacă pentru copii. Suma pusă la bătaie de la bugetul local este de 10.000 de lei”, mai adaugă Mircea Ioan Rovinar.

Nu a uitat nici de Săliştioara
Deşi cu o activitate culturală mai redusă, comparativ cu căminele culturale din celelalte locaţii ale comunei, cel din Săliştioara se bucură de glasurile copiilor din cadrul şcolii care îi este, la propriu, foarte aproape, mai exact, în aceeaşi curte. „Am amenajat aici, în perioada 2009-2010, un parc de joacă prevăzut cu leagăne, tobogane şi diferite elemente de divertisment. Pentru 2011, mai dorim să realizăm reparaţii la o mică bucătărie din cadrul căminului şi lucrări de întreţinere la acoperiş. De menţionat este faptul că toate lucrările pe care le facem, sunt în regie proprie, pentru că în aceşti ani de criză, ar fi o adevărată aventură să mai iroseşti bani. Aşa că ne organizăm singuri şi după cum se vede, o facem chiar bine”, încheie primarul comunei Vălişoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

17 minute ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

17 minute ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

19 minute ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

o zi ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 zile ago