Categories: Reportaj

La Şoimuş, viitorul arată bine

Adriana Năstase

Situaţia primăriilor în anul 2009 nu este deloc pozitivă în ceea ce priveşte partea financiară. Fiind catalogat un an de criză, efectele se resimt chiar şi asupra primăriilor comunale. Un caz elocvent este cel al primăriei Şoimuş, 2009 nefiind un an tocmai bun pentru investiţiile propuse.

Proiect de 920 de miliarde de lei vechi
Edilul şef, Dorel Logojan (foto), a reuşit,totuşi,să finalizeze un proiect de asfaltare a 500 de metri de drum din Chişcădaga, 600 de metri în Păuliş şi 450 de metri în Fornădie. De asemenea, pentru ca locuitorii să se poată deplasa mai uşor,  s-au construit podeţe în Boholt şi Şoimuş. Pe viitor, se are în vedere organizarea licitaţiei pentru execuţia şi modernizarea unei străzi din localitatea Visca, precum şi canalizarea în Şoimuş. Este un proiect care se ridică la valoarea de 920 de miliarde de lei vechi.

Modernizări la şcoli şi cămine culturale
În comună, funcţionează şapte şcoli, în care învaţă aproximativ 300 de elevi. Tot aici funcţionează şi opt cămine culturale. În 2009, s-a reuşit construirea şi amenajarea unei anexe la Căminul Cultural din Sulighete, acesta fiind dotat cu grupuri sanitare, iar unele elemente de interior au fost şi ele înlocuite. Tot de modernizare a mai beneficiat şi Căminul Cultural din Păuliş, atât de ordin interior cît şi în exterior.
Totodată, s-a finalizat împrejmuirea stadionului de la Şoimuş, acesta aliniindu-se normelor impuse. Echipa de fotbal din Şoimuş îşi continuă tradiţia în ceea ce priveşte participarea la campionatul judeţean. Primarul comunei Şoimuş spune se continuă lucrarea la Biserica din Câinel, urmărindu-se ca până la finele anului aceasta să fie finalizată. Şoimuşul nu se poate mândri cu un număr consistent de investitori locali, însă cei prezenţi participă la dezvoltarea sa economică, de exemplu AVIS 2000, Carpatcement, Ergoform, Amadeus, sau societatea care deţine târgul de maşini.
Un prim punct al agendei pentru 2010, ar fi finalizarea lucrărilor de apă şi canalizare şi întocmirea de proiecte şi pentru Chişcădaga, Păuliş şi Bejan. Pentru că Şoimuşul nu a avut niciodată festivitatea numită Zilele Comunei, edilul doreşte ca în 2010 acest aspect să fie pus în practică. Ar fi păcat ca localnicii să nu se bucure de acest prilej de socializare şi divertisment.
Pentru cei mici, primarul Dorel Logojan vrea să construiască un parc de joacă la Şoimuş precum şi amenajarea unor terenuri de fotbal în fiecare localitate aparţinătoare. În ceea ce priveşte tradiţiile de sărbători, colindele şi dubaşii nu lipsesc din obiceiurile zonei. Începând cu săptămâna viitoare, străzile vor fi împodobite cu ornamente de sezon, pentru ca spiritul Crăciunului să cuprindă întreaga comună.

 „Să voteze cu Mircea Geoană”
Cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă, primarul Dorel Logojan transmite cele mai frumoase urări tuturor locuitorilor comunei Şoimuş! Totodată, el le adresează un îndemn de conştientizare a importanţei votului prezidenţial şi îi roagă să-l sprijine la fel ca şi până acum. Personal, admiră personalitatea şi competenţa lui Mircea Geoană, motiv pentru care îi susţine candidatura şi speră ca şi locuitorii comunei să facă la fel. Primarul doreşte şi crede într-o schimbare politică spre folosul alegătorilor.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un nou proiect marca „Dan Bobouțanu”. Cel mai vechi și mai mare parc din Hunedoara își schimbă complet înfățișarea

    Un lucru este clar. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a luat în serios…

5 ore ago

Ilia: tractor şi tocătoare de vegetaţie, din fonduri europene

  Magdalena Șerban Grupurile de Acțiune Locală (GAL) fa­cilitează finanțarea flexibilă a sate­lor, implicarea directă…

7 ore ago

O nouă investiţie din bani europeni. Au inceput lucrările la Centrul de Îngrijiri Paliative din Municipiul Brad

  Magdalena Șerban Un centru de îngrijiri paliative are rolul principal de a îmbunătăți cali­tatea…

7 ore ago

Dobra: puteţi obţine identitate digitală modernă, prin Caravana CEI

Magdalena Șerban Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI) reprezintă o oportunitate de a obține noul…

8 ore ago

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o zi ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

o zi ago