Magdalena Şerban
Preşcolarii şi şcolarii din Şoimuş au noroc cu o conducere locală ce materializează o serie de investiţii pentru ca actul educaţional să fie unul de calitate, dascălii să aibă parte de bune condiţii de predare, iar cei mici să se bucure de facilităţi moderne, la nivel european.
Tablete electronice pentru toţi elevii
„În perioada în care cursurile s-au ţinut exclusiv online, am achiziţionat 45 de tablete electronice care au fost date copiilor a căror părinţi nu au posibilitatea să le asigure astfel de gadget-uri. Însă ca să nu există discrepanţe şi să se considere că facem diferenţe între cei mici, am decis să mai cumpărăm încă 143 de tablete (pentru toţi), fiind puse pe fiecare bancă la începutul anului şcolar. Am achiziţionat necesarul de măşti sanitare (sunt înlocuite la câte trei ore), dezinfectanţi şi am pus separatoare din Plexiglas pentru a se respecta normativele impuse de cadrul legislativ. De asemenea, am susţinut financiar tot ceea ce înseamnă căi de acces în unitate, am cumpărat termometre digitale şi am pus la bătaie autocarul primăriei pentru a se ţine cont de distanţa aferentă transportului în comun.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…
S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…
Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…
Bilanț încurajator pe șoselele din județul Hunedoara. Numărul accidentelor rutiere grave, al persoanelor care și-au…
Un conflict spontan izbucnit într-un centru comercial din municipiul Deva s-a lăsat cu dosare penale,…