Categories: Comunitate

La Romos, autostrada aduce bani

Magdalena Şerban

Porţiunea de autostradă Orăştie-Sibiu, în lungime de 82 de kilometri, a cărei construcţie urmează să demareze anul viitor, reprezintă pentru romoşenii cu drept de expropriere, bani buni de băgat în buzunar.

Este o comună cu noroc

Peste 200 de familii, din satele Pişchinţi şi Vaidei, pe teritoriul cărora va trece autostrada, deţin terenuri care urmează să fie expropriate pentru această importantă investiţie. Oamenii sunt mulţumiţi, deoarece primesc cinci euro pe metrul pătrat de teren, o sumă bună în aceste timpuri de criză, când piaţa imobiliară este atât de scăzută.
„Banii încă nu au fost încă primiţi de oameni. Se preconizează că până la 1 mai, se va întâmpla acest lucru. Au fost stabilite suprafeţele afectate, au fost făcute calculele necesare, astfel încât, totul să decurgă normal. Nu se poate plânge lumea de preţ. Au fost cazuri când oamenii şi-au vândut pământul şi cu un euro/mp, aici, nu ne referim la exproprierile pentru autostradă, însă, să nu-L mâniem pe Cel de Sus. Celor care au fost despăgubiţi anul trecut, li s-a mai dat încă 15 la sută din valoarea terenului, pentru glod de pământ”, spune Mircea Pătrânjan (foto), primarul comunei Romos.

„Potenţial este din belşug“

Oamenii gospodari din zonă, urmele săseşti şi stilul de viaţă au cucerit pe oricine a pus piciorul pe aici. Cu sau fără autostradă. Şi nu au fost puţini. Cât priveşti în zare, 11 ha de luciu de apă trag cu ochiul vizitatorilor. Zona, de o reală frumuseţe,
oferă o descărcare a sufletului şi a minţii. “Avem un potenţial foarte bun. S-au făcut pescării, avem locuri de cazare, iar bucatele sunt dintre cele mai alese. De Paşti, localnicii încă mai merg la joc. La noi nu s-a renunţat la obiceiurile vechi. Sărbătorile câmpeneşti adună oamenii, iar a doua zi de Paşti, căminele culturale din Vaidei, Romoşel şi Ciungu Mare încep să vibreze în ton cu cântecul şi jocul popular. Noi le punem la dispoziţie sătenilor aceste lăcaşe, de fiecare dată, pentru că aşa, mai uită fiecare de problemele şi grijile zilnice. Unde am ajunge, dacă ne-am uita datinile şi neamul? Nicăieri!”, încheie primarul Mircea Pătrânjan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

O bucată de teren afla­tă chiar în centrul unei urbe a trecut din proprietatea publică…

6 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Felicia Andrioni, coordonatoarea unui proiect derulat la Universitatea din Petroșani, dar și…

6 ore ago

Bulina neagră

Alexandru S., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea obligațiilor impuse…

6 ore ago

49 de ani de la cutremurul din 1977

Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…

6 ore ago

Pui de câine schingiuit de un descreierat

Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tă­iat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…

7 ore ago

Și-a tâlhărit tatăl și ajunge la închisoare

Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de în­chi­soare cu…

7 ore ago