Categories: Comunitate

La Râu de Mori, se caută soluţii la problemele sociale

Magdalena Şerban

Asistaţii sociali sunt o veşnică preocupare pentru edilii din Râu de Mori. Ajunşi la un număr considerabil, peste 200, nu toţi par să înţeleagă că pentru banii ce li se cuvin, prin prisma problemelor sociale, mai trebuie să-şi parcurgă şi orele de muncă stabilite, conform legislaţiei în vigoare.

S-au alocat mai puţini bani în 2010
„Anul trecut, nu s-au primit banii pentru lunile noiembrie şi decembrie. A fost o situaţie mai complicată. Am avut chiar şi un control de la Finanţele din Deva, pentru că am fost suspectaţi că ar fi existat o deturnare de fonduri, ceea ce s-a dovedit a fi neadevărat. Problema a fost că s-au primit bani pentru asistaţii sociali, însă nu suficienţi, ceea ce a atras automat, respectiva descoperire de 34.000 de lei, pentru cele 170 de persoane aflate în evidenţele noastre, la vremea respectivă. Nici în zi de azi, nu s-a remediat problema. Oamenii nu înţeleg că nu avem cum să punem noi, din bugetul local al primăriei, aceşti bani. Nu se poate face aşa ceva. Primăria este doar un instrument de plată, banii venind de la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Hunedoara”, a precizat Niculiţă Mang (foto), primarul comunei Râu de Mori.

Nici legislaţia nu-i tocmai bună
Pentru a organiza şi monitoriza mai uşor activitatea asistaţilor, primarul a făcut ordine şi disciplină. „Am stabilit sectoare şi responsabili pentru fiecare în parte. Legislaţia ar trebui schimbată, pe alocuri, pentru că nu este gândită individual şi asta nu e bine. Spre exemplu, avem cazuri sociale plătibile, atât soţul, cât şi soţia. Doamna este bolnavă, nedeplasabilă (cu un picior amputat), iar soţul are mari probleme cu băutura. Din cauza lui, pentru că nu-şi respectă orele de muncă, nici dumneaei nu mai beneficiază de ajutor bănesc. Ar trebui să existe posibilitatea ca soţul să fie exclus din dosar. Un alt exemplu îl constituie familiile ce au în întreţinere copii. Din ajutorul social cuvenit, li se scade valoarea burselor copiilor. Un lucru bun îl constituie posibilitatea să se acorde acel mic ajutor de urgenţă (spun mic, pentru că sumele sunt modice), pe baza unei anchete sociale şi medicale, în prealabil. Tot la rubrica de probleme, vreau să amintesc că oamenii uită să-şi ia adeverinţele lunare obligatorii, de la AJOFM sau să-şi aducă declaraţiile de venit, trimestriale şi apoi, se întreabă de ce îşi pierd banii. Ba mai mult, în unele cazuri, nu ştiu să citească sau nu ştiu să-şi completeze formularele de declaraţii, ceea ce implică personal din primărie să-i asiste. În cazul persoanelor cu handicap, (însoţitorii acestora, 36 la număr) vom avea mari probleme, pentru că vom rămâne descoperiţi cu plata pe patru-cinci luni. Banii sunt cu 40 la sută mai puţini decât ar trebui. Sperăm să se rezolve printr-o rectificare de buget, pentru că avem şi cazuri extrem de grave”, a mai subliniat primarul din Râu de Mori.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • bine ca sunt bani sa platiti(3-400 lei pe luna) asa zisi fotbalisti de liga a 4a, expirati si la o varsta aproape de pensionare, adusi de prin toate colturile judetului, iar copiii din rau de mori sa joace pe maidane. ce mai primar!

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU 24 DE ORE, DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT ȘI AMENINȚAT FOSTA SOȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

4 ore ago

ACȚIUNI DE TIP BLITZ DESFĂȘURATE PE AUTOSTRĂZILE A1 ȘI A10

Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat, la…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

23 de ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

23 de ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

23 de ore ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

23 de ore ago