Categories: Comunitate

La Râu de Mori, nu e timp de stat

Cine poate zice că un primar are timp de stat, atunci când investiţiile se ţin lanţ. Edilul din Râu de Mori, Niculiţă Mang (foto), caută să dezvolte comuna ce o păstoreşte, executând lucrări pe toate fronturile.

Alimentare cu apă şi terenuri de sport

“Din bugetul local, facem un teren de sport cu covor sintetic, la şcoala din Râu de Mori. În următoarea perioadă, va fi montat covorul respectiv. În aproximativ o săptămână, vom finaliza alimentarea cu apă în satul Valea Dâljii, sursa de apă fiind obţinută prin foraj la 75 de metri adâncime. Această investiţie o derulăm cu finanţare guvernamentală. De asemenea, a fost montat şi bazinul de apă. Am turnat fundaţia şi continuăm lucrările la baza sportivă multifuncţională din satul-centru, ce ne va fi foarte utilă, deoarece avem echipă de fotbal reprezentativă pentru comună, ce se află în Liga a IV-a”, a precizat Niculiţă Mang.

Lărgiri şi pietruiri de drumuri săteşti  

Pentru că un drum de acces îi dădea mari bătăi de cap şi a creat prejudicii de ordin material, celor care locuiesc în zonă, edilul s-a hotărât să rezolve problema. „Cu societatea primăriei, lucrăm la un drum de acces pentru un cartier de romi  din Ohaba-Sibişel. Aici, am întâmpinat mari probleme la un incendiu, pentru că nu au putut pătrunde pompierii cu maşina, arzând o casă din temelii. Aşa că am fost nevoiţi ca într-o săptămână, să-i facem familiei năpăstuite de foc, o mică locuinţă din lemn, cu două camere, izolată la exterior cu polistiren şi placată cu scândură. Le-am cumpărat şi sobă, familia având copii, iar perioada cu pricina fiind una de iarnă. Aşa că, cu buldoexcavatorul am lărgit drumul din zonă, care este totodată unul de acces şi la pod. Bineînţeles că a trebuit şi pietruit. În rest, se execută reparaţii şi extinderi la două biserici penticostale din Ohaba-Sibişel şi Râu de Mori şi la încă două lăcaşuri ortodoxe, din aceleaşi sate”, a mai menţionat primarul. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ORĂȘTIE: DOI TINERI REȚINUȚI DUPĂ CE AU AGRESAT DOUĂ PERSOANE PE O STRADĂ DIN MUNICIPIU

Două persoane au ajuns la spital, una dintre ele fiind ulterior transferată la Deva, după…

o oră ago

PERMISE DE CONDUCERE, CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE REȚINUTE ȘI DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile din județ, în perioada 27-29 martie, au reținut…

4 ore ago

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

o zi ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

3 zile ago