Din fonduri europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) sau prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), administraţia publică din Pui are în derulare o serie de proiecte investiţionale. Marele necaz rămâne însă faptul că vestitul târg de aici nu s-a mai putut ţine din pricina pandemiei, aşa că tradiţia de peste un secol i-a fost afectată.
„De când sunt eu primar, cel puţin, nu am avut vreun an în care să nu ne putem bucura de târgul lunii mai. E adevărat, au fost dăţi când pesta porcină a dus la interzicerea negoţului cu animale, dar târgul tot s-a desfăşurat, chiar dacă în format parţial. Acum, nu s-a mai întâmplat chiar nimic. Veneau oameni din toate colţurile judeţului, dar şi din alte zone din ţară. Pentru noi e o manifestare emblematică, recunoaşterea şi aprecierile câştigându-le în timp.
Dincolo de asta, legat de lucrări, ele se află în diverse stadii de execuţie, iar printre cele bifate, dar încă nerecepţionate (după montarea indicatoarelor urmează parafarea procesului verbal de recepţie), amintesc modernizarea străzilor din satul principal. Am estimat că în circa două luni va fi gata şi drumul de exploataţie agricolă ce duce spre târgul de vite şi coboară spre localitatea aparţinătoare Galaţi. Va fi de mare ajutor. Alimentarea cu apă şi canalizarea în Râu Bărbat, Hobiţa şi Uric se vor finaliza tot aşa, în maximum două luni, din calculele de până acum. La căminul cultural din Ponor, derulat prin CNI, urmează să se execute finisajele. Nu la fel de fericiţi suntem în cazul grădiniţei cu program prelungit, ridicată în centrul de comună, constructorul mişcându-se greoi şi chiar stopând lucrările. L-am atenţionat. Pentru căminele culturale din Galaţi şi Şerel am semnat contractele de execuţie, iar modernizarea drumului din Fizeşti (trei kilometri de asfalt, rigole de scurgere, şase poduri), probabil cea mai mare lucrare la acest moment, se va termina în lunile imediat următoare”, a spus Victor Stoica (foto), primarul comunei Pui.
Referitor la vremurile pe care le parcurgem, acesta crede că populaţia a înţeles cum trebuie gestionată situaţia, la nivel local neînregistrându-se probleme deosebite. Ba mai mult, lumea nu a recurs la excese şi s-a limitat la ieşirile considerate urgente. Despre Covid-19 spune că aşa cum a ajuns printre noi, aşa trebuie să şi plece. „Le mulţumesc pentru buna înţelegere şi le transmit gânduri de sănătate tuturor consătenilor noştri”, a încheiat primarul.
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…