Categories: Sport

La LPS Cetate Deva fotbaliştii juniori se pregătesc după un nou proiect

Nicolae Gavrea

Echipa de juniori U 16 şi U 18 a clubului devean a întâlnit la Haţeg într-un joc amical campioana ediţiei precedente a Ligii 4, Retezatul Haţeg. Disputat pe un teren foarte bun, jocul a fost consistent, cu un nivel ridicat în ceea ce priveşte organizarea meciului la ambele echipe. Diferenţa de vârstă, forţă şi experienţă s-a reflectat şi pe tabela de marcaj, scor final 7-1, pentru gazde. LPS Cetate Deva a aliniat o echipă cu o medie de 16 ani, aşa cum a declarat antrenorul formaţiei, Marius Sîrbu, obiectivul fiind creşterea şi formarea tinerilor jucători.

“Obiectivul principal al jocurilor de pregătire este de a evalua şi îmbunătăţi conţinutul individual şi colectiv al meciului, de a regla şi optimiza regulile şi principiile de joc. Avem o metodologie bine pusă la punct, o simbioză între concepţia de pregătire şi cea de joc, care are ca obiective principale creşterea şi formarea tinerilor jucători deveni. Sunt destul de mulţumit de acest joc amical, elevii mei au avut perioade în care au respectat regulile şi principiile noastre de joc atât ofensive cât şi defensive. Eu am încredere în acest nou proiect al fotbalului devean, iar formarea şi educarea tinerilor prin sport cu siguranţă va aduce beneficii în dezvoltarea societăţii şi comunităţii noastre”, a declarat Marius Sîrbu.
Proiectul care se derulează la Centrul de copii şi juniori de la Deva propune o metodologie nouă la toate grupele de copii şi juniori, de la cei de şase ani până la cei de 18 ani. Prof. Marius Sîrbu, iniţiatorul acestui proiect, a mai spus: “Avem o idee clară şi unitară care va fi implementată aici, la Deva, şi cu siguranţă va fi îmbrăţişată de toţi cei implicaţi în activitatea fotbalistică de la centrul devean de copii şi juniori. Ştiu că este nevoie de timp, dar dacă vom crede în maniera noastră de muncă şi vom fi consecvenţi, rezultatele vor veni cu siguranţă.”

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

11 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

11 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

11 ore ago