La grămadă…

Atât de mult se vorbeşte în ţara asta, încât am ajuns – mai ales în urma emisiunii pe care am avut-o ieri la Antena 1 Deva – să mă întreb dacă nu cumva şi noi, jurnaliştii, nu ne dăm cam mult cu părerea. Sincer, cred că uneori aşa se întâmplă. Avem un păcat pe care îl au în general românii – îi punem pe toţi grămadă. Cam aşa – clasa politică e coruptă, incompetentă, incapabilă, jurnaliştii sunt vânduţi, fac jocuri, fac scandal, funcţionarii sunt aşa şi pe dincolo… E o abordare la fel de păguboasă ca multe altele.
În realitate, nu se poate culpabiliza la grămadă. Cum se spune în cel mai banal mod, fiecare pădure cu uscăturile ei. Problema nu e a unei bresle în totalitate, ci a faptului că în rândul ei intră neaveniţi. Nu toţi politicienii sunt incompetenţi, nu toţi jurnaliştii sunt talentaţi, nu toată lumea e de bună-credinţă, nu suntem o ţară de incapabili.
Unul dintre aspecte este că impostura se sesizează greu în ţara asta. Impostorul este o fiinţă abilă, care se strecoară ghiduş şi blochează de multe ori bunele intenţii ale celor care se pricep. Doar că, efectele pot fi catastrofale. Recurg la altă vorbă – ajunge o măciucă la un car de oale.
Îmi exprimam acum două zile entuziasmul faţă de manifestul lui Marius Tucă din „Jurnalul Naţional”. Acel manifest este un fel de chemare disperată la acţiune – cum? Toţi ne plângem de toţi. Ce-ar trebui să facem? Să scriem noi, jurnaliştii, editoriale moralizatoare? Vax… Chemări heirupiste? Nu ţine… O mişcare de tip ONG, cam cum era la începutul anilor 1990 Grupul pentru Dialog Social – celebrul GDS? Cred că soluţia e depăşită.
Ne-am obişnuit atât de mult cu neimplicarea, cu alţii care să gândească, încât orice pare acum greu de pus în practică, pentru că sistemul s-a degradat prea mult. Adică, totul s-a dus cam jos, atât de jos, încât poate fi cu greu ridicat. De cinci ani, avem parte doar de scandaluri şi hăhăieli. Acum, suntem în pragul altei mişcări pripite, în care tocmai reforma sistemului este privită ca fiind apanajul unui/unor partide, nu a societăţii româneşti în general, fie şi prin reprezentanţii ei legitimi în Parlament.
…Şi din nou ne punem speranţa – pentru a câta oară – în schimbarea din toamnă.