La fin`amor

Volodia Macovei

Expresie socială şi culturală a evului mediu francez al secolelor XI-XIV, la fin`amor este paradox uluitor al unei lumi în formare. Într-o societate feudală în care femeia era lipsită de drepturi, proprietate a tatălui, până la căsătoria aranjată de familie, apoi proprietate a soţului, pe palierul unei clase sociale intermediare formată din cavaleri săraci, vasali ai seniorilor cu avere, se dezvoltă un cult al dragostei rămas exemplar în întreaga istorie a umanităţii. O traducere elegantă pentru fin`amor ar fi „dragoste împlinită”.

În fapt, la fin`amor dă liber unui erotism ce calcă regulile morale ale societăţii, unei relaţii pasionale între cavalerul viteaz şi cinstit şi doamna unui senior: „La fin`amor este adulteră în imaginaţie, dacă nu întotdeauna în fapt“, notează Paul Zumthor în volumul ce reprezintă propunerea de lectură din această săptămână. În fin`amor femeia este stăpână, iar cel ce o iubeşte îi este supus necondiţionat. Schema acestei iubiri „curteneşti” – aşadar desfăşurându-se în cadrul social închis al curţilor seniorale –, implică onoare, discreţie şi subtilitate în comunicare. Deşi este expresia unei iubiri deloc platonice, în multe cazuri această dragoste exemplară preferă să nu se consume în finalitate fizică, existând o teamă permanentă că atingerea acestui scop ar putea să slăbească dorinţa, după cum arată Zumthor.
La fin`amor îşi găseşte expresia estetică şi mărturia peste timp mai ales în cântecele celebrilor trubaduri din Franţa meridională.

Propunere de lectură: Paul Zumthor, „Încercare de poetică medievală”.