Categories: ActualitateFlash

La Deva, cozi pentru subvenţii la căldură

Livia Botici

Zilele acestea, devenii care vor să beneficieze de subvenţii pentru căldură au făcut adevărate cozi în faţa Serviciului de Taxe şi Impozite al Primăriei din Deva, pentru a primi o adeverinţă cu privire la bunurile mobile, imobile şi utilajele agricole pe care le deţin. Pentru ca totul să meargă cât mai repede şi ca să vină în ajutorul oamenilor, funcţionarii de la ghişee eliberează adeverinţele pe loc.

„Am aşteptat mai bine de o oră”

Ieri, coada care se întindea în faţa Serviciului de Taxe şi Impozite al Primăriei Deva ajungea până în stradă. „Stau de mai bine de o oră pentru a primi o adeverinţă şi încă mai sunt vreo 15 persoane înaintea mea. Nu am ce să fac, aştept, pentru că la venitul meu, de 400 de lei, îmi trebuie neapărat un ajutor pentru la iarnă”, a declarat Ioana Pasc, o pensionară din Deva. Potrivit reprezentanţilor primăriei din municipiul reşedinţă de judeţ, cozile la Serviciul de Taxe şi Impozite au început în data de 18 octombrie şi se vor termina în 5 noiembrie. „Conform noilor prevederi legale, există o listă întreagă de bunuri, pe care, dacă oamenii le deţin, nu pot primi subvenţii pentru căldură. Pentru a dovedi că nu le au, aceştia trebuie să depună la dosar o adeverinţă eliberată de Serviciul de Taxe şi Impozite, privind bunurile imobile, mobile şi utilajele agricole pe care le deţin. După aceea, dosarul va trebui depus la Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) Deva. Funcţionarii de la ghişeele de taxe şi impozite de străduiesc să răspundă prompt fiecărui cetăţean şi să elibereze pe loc adeverinţele, dar asta înseamnă un pic mai mult timp”, a declarat Camelia Cotoară, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva.

Numai 55 de dosare preluate

Potrivit Elenei Ivan, şefa SPLAS Deva, persoanele care au un venit mai mare de 615 lei, pe membru de familie, nu pot primi subvenţie de căldură. „Chiar dacă au cu 50 de bani mai mult, oamenii nu se mai încadrează în baremele impuse de lege. Până în acest moment, am reuşit să preluăm numai 55 de cereri, dar în perioada următoare, atunci când vor reuşi să-şi întocmească dosarele, cu toate actele necesare, oamenii vor veni să le depună. Anul trecut, în jur de 7.000 de persoane au beneficiat de această subvenţie”, a declarat Elena Ivan.

Întrucât oamenii nu cunosc aceste informaţii, precizăm că atât cererile pentru subvenţie, cât şi lista cu actele necesare pentru obţinerea ajutorului pentru căldură se obţin de la sediul SPLAS Deva, situat în vecinătatea Pieţei Centrale.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

3 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

3 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

o zi ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

o zi ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

o zi ago