La CEH se trimit preavizele pentru concedierile colective

Administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a început să trimită înştiinţările de preaviz pentru cei 840 de angajaţi ai unităţii care vor fi disponibilizaţi colectiv începând cu data de 8 octombrie, a declarat ieri, Cristian Iştoc, vicepreşedintele Sindicatului „Muntele“.
„Perioada de preaviz începe din 12 septembrie şi se va încheia în 7 octombrie. În acest interval de timp, salariaţii care vor fi disponibilizaţi se vor prezenta la serviciu“, a afirmat liderul sindical. Concedierile colective vor viza toate sectoarele de activitate ale CEH, de la termocentralele Mintia şi Paroşeni, până la minele de cărbune din Valea Jiului, în paralel cu reducerea posturilor vacante. Sindicatul „Muntele“ a finalizat negocierile cu administraţia CEH în ceea ce priveşte noul contract colectiv de muncă, documentul prevăzând ca în cazul salariaţilor ce vor fi disponibilizaţi să fie acordate plăţi compensatorii în cuantumul a unul, trei sau şase salarii, în funcţie de vechimea în muncă.
Contractul trebuie să fie semnat de administratorul judiciar al CEH până la data de 9 septembrie, conform unui acord stabilit între sindicate şi conducerea companiei. După semnare, contractul colectiv de muncă va fi înregistrat de sindicate la Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara pentru ca angajaţii care pleacă din companie să beneficieze de plăţile compensatorii. De asemenea, angajaţii care vor fi concediaţi vor beneficia de venituri de completare la ajutorul de şomaj pentru o perioadă de doi ani de la disponibilizare.
În cadrul CEH lucrează circa 6.300 de salariaţi, la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. CEH este în procedură de insolvenţă cu datorii de peste 1,5 miliarde de lei, din care 1,2 miliarde lei către stat. (Sorin Blada, AGERPRES)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • cite disponibilizari au mai fost, multe, si cu ce folos ,dupa citeva luni directori politici au angajat sute si mii

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

9 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

9 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

9 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

9 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

9 ore ago