Categories: Sport

La ce metodă au recurs japonezii pentru a împiedica relaţiile intime între sportivi

Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în circumstanţe speciale determinate de pan­de­mia de coronavirus.
Cum guvernul a declarat stare de urgenţă din cauza creşterii numărul de cazuri de per­soane infectate, organizatorii apelează la mă­suri severe pentru ţine sub control pandemia.
Iar uneori recurg la soluţii mai puţin obiş­nuite.
Peste 18.000 de paturi au fost instalate în Satul Olimpic, iar acestea au fost confecţio­nate dintr-un material special, adică din… carton!

Paturi reciclabile în Satul Olimpic
Deşi nedeclarat, motivul bănuit de toată lu­mea în alegerea acestui material este acela de a evita, pe cât posibil, relaţiile sexuale între sportivi.
Paturile rezistă la cel mult 200 de kg şi se strică la mişcări bruşte şi în forţă, dezvăluie spaniolii de la Cadena Ser.
Există şi un alt avantaj – paturile pot fi reci­clate la finalul Jocurilor Olimpice.
Jocurile Olimpice de vară 2020 de la Tokyo se vor desfăşura între 23 iulie şi 8 august.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vestul s-a cam rupt de est? Cârcotașii avi­zați din regiunea cu lăm­pașe spun cu tărie…

8 ore ago

Bulina albă

Eugen Stăncioiu din Petroșani, DJ ARRoW sau „Săgeată”, așa cum este el cunoscut acasă, la…

8 ore ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

8 ore ago

CEO-ul BCR, Sergiu Manea: Nu este vorba despre repornirea combinatelor siderurgice istorice, ci despre reconstrucție unor capacități strategice

CEO-ul BCR Sergiu Manea a vizitat com­binatele siderurgice de la Hunedoara și Oțelu Roșu controlate…

8 ore ago

Transportul public din Deva va folosi doar autobuze electrice

Transportul public local din mu­ni­cipiul Deva va deveni unul complet eco­logic, care va folosi doar…

8 ore ago