Categories: Sport

Multipla campioană Gina Gogean, critici la adresa președintelui Federației de Gimnastică

Multipla campioană Gina Gogean (foto), vicepreședintă a Federației Române de Gimnastică, l-a criticat pe președintele Ioan Suciu pentru mo­dul în care conduce federația.

Echipă unită
„Astăzi simt nevoia să exprim public o poziție pe care, până acum, am ales să o susțin în primul rând în cadrul Fe­derației Române de Gimnastică.
Am susținut candidatura actualului președinte cu convingerea că vom construi o echipă unită, în care ex­pe­riența profesională va fi valorificată, iar deciziile importante vor fi luate prin consultare, dialog și asumare comună. Am cerut încrederea cluburilor și a întregii comunități a gimnasticii în baza unei strategii și a unui mod de lucru pe care ni le-am asumat împreună.
Din păcate, această așteptare nu s-a confirmat. Constat că direcția în care este condusă astăzi Federația Română de Gimnastică se îndepărtează tot mai mult de strategia pe care am pre­zen­tat-o în fața celor care ne-au acordat votul și încrederea lor. Consider că avem obligația morală de a respecta angajamentele asumate și de a con­duce federația în spiritul acestora”, a scris campioana noastră pe contul său de Facebook.

„Comunicare deficitară”
„O federație națională nu poate fi administrată eficient fără dialog real cu cei care muncesc zi de zi pentru gim­nas­tica românească, fără respect pentru competența profesională și fără o planificare riguroasă a activi­tă­ților. Co­municarea deficitară, lipsa con­sul­tării și luarea unor decizii fără impli­ca­rea celor care trebuie să le pună în apli­care afectează funcționarea ins­tituției, generează tensiuni și slăbesc încre­de­rea oamenilor în conducerea federației.
Demisia unui profesionist care și-a dedicat peste trei decenii Federației Române de Gimnastică nu reprezintă doar o decizie personală. Ea trebuie pri­vită ca un semnal de alarmă pe care nu avem dreptul să îl ignorăm. Pier­derea unor oameni cu experiență, cre­dibili­tate și o profundă cunoaștere a sis­te­mului slăbește instituția și afec­tează în­treaga comunitate a gim­nasticii.
Îmi exprim respectul și întreaga mea apreciere pentru activitatea desfă­șu­rată de colega mea, Alina Drăgan, de-a lungul celor 34 de ani dedicați Fe­derației Române de Gimnastică. Pro­fesionalismul, seriozitatea, loialitatea și devotamentul său au contribuit în mod esențial la funcționarea federației în nu­meroase momente dificile și merită recunoștința întregii comunități”, a mai scris Giga Gogean.

„Colaborare, respect”
„În același timp, mă delimitez de ac­tuala manieră de conducere a Fe­de­rației Române de Gimnastică. Nu mă regăsesc într-un model administrativ în care dialogul este înlocuit de decizii unilaterale, experiența profesională este ignorată, iar responsabilitatea nu este împărtășită la nivelul echipei de conducere. Cred că o federație pu­ter­nică se construiește prin colaborare, respect reciproc și asumarea deciziilor, nu prin excluderea vocilor care au ex­pe­riență și pot contribui la dezvoltarea acestui sport.
Rămân fidelă valorilor care au stat la baza întregii mele cariere: respectul față de oameni, transparența, res­pon­sa­bilitatea, profesionalismul și munca în echipă. Acestea nu sunt doar prin­cipii pe care le invocăm în perioadele electorale, ci valori care trebuie să se re­găsească în fiecare decizie și în fiecare acțiune a conducerii.
Cu respect,
Gina Gogean”, a adăugat fosta spor­tivă. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la un departament de la o instituție de stat se muncește,…

60 de minute ago

Președintele Laurențiu Nistor: Construcția noii creșe din Petroșani, un sprijin real pentru părinți

Și Petroșaniul are o creșă nou, realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Condiții…

o oră ago

Bulina albă

Ovidiu David Giorgiuți, absolvent al Colegiului Național „Decebal” Pentru că a obținut, după contestații, media…

o oră ago

Bulina neagră

Florin T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de…

o oră ago

Șocant! A amenințat că obligă o copilă de 9 ani să se prostitueze după ce-i omoară mama

Incidentul teribil a avut loc în Țara Hațegului, unde o mamă a fost bă­tută și…

o oră ago

Tânăr din Petroșani, condamnat după ce a furat mașina unui vecin și a condus fără permis

Adolescentul se supărase că prie­tena lui nu-i răspunde la telefon și s-a gândit să-i facă…

o oră ago