Categories: Comunitate

La Blăjeni, frumuseţea locurilor are superlativ

Magdalena Şerban
   
Asul din mânecă al edililor din comuna Blăjeni îl constituie zona de o frumuseţe aparte. Peisajele, aerul curat şi bogăţiile naturii îţi taie pur şi simplu respiraţia. Oamenii de aici nu sunt bogaţi, dar poartă multe comori în suflet. Plus că nu există nici urmă de aditivi alimentari sau de stres urban.
 

Turismul, şansa la dezvoltare
“Locuitorii comunei şi administraţia locală sunt interesaţi de promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare pentru creşterea atractivităţii zonei ca destinaţie turistică. Printre atracţiile locale se numără Peştera de la Strâmba, Cascada de la Pisoaia, Rezervaţia naturală – Muntele Vulcan, Peştera Cismei, tradiţiile şi obiceiurile populare, gastronomia specifică şi ospitalitatea sătenilor. Pentru valorificarea acestora, întâmpinăm cu braţele deschise, investitorii interesaţi de amenajarea unor pensiuni, baze sportive de vară, de iarnă, campinguri şi tabere sportive, centre de pescuit, de vânătoare, pârtii de schi, săniuş, snowboard, trasee forestiere, trasee montane, mountain bike ş.a. Avem deja în lucru, pentru a facilita tranzitarea  (cam 30 la sută e finalizat), prin HG 577, modernizarea a 5 km de drum comunal, respectiv cel care duce sus, la munte, către frumuseţile naturii. Tot la capitolul turism, punem bazele unui proiect pe fonduri de mediu (am făcut deja topografia în teren) pentru a  încadra în circuitul turistic Peştera de la Strâmba. Ar fi păcat să nu o punem în valoare, dacă o avem”, spune Nicolae Raţ (foto), primarul comunei Blăjeni.

Nedeia, tradiţie anuală
Pentru că fiecare cămin cultural are un rol special în viaţa fiecărui sătean, nici la Blăjeni, lucrurile nu puteau sta altfel. “Am renovat căminul cultural din satul-centru de comună, cu bani de la bugetul local. Ne-am descurcat cum am putut, pentru că visteria e săracă, dar cu toate acestea, avem în vedere să ne ocupăm şi de reabilitarea căminului cultural din Criş şi totodată, de curtea din cadrul şcolii din acelaşi sat, loc în care, în fiecare an, se ţine tradiţionala nedeie. Bineînţeles că nu ne dezicem nici în acest an, de acest eveniment reprezentativ pentru comunitate, ea urmând să se desfăşoare în zilele de 25 şi 26 iunie. Îi aşteptăm cu mare drag pe localnici, fii ai satului, precum şi pe toţi cei care vor să guste din viaţa de aici”, afirmă Mircia Constantin Micu, viceprimarul din Blăjeni.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

21 de ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

21 de ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

21 de ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

23 de ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

23 de ore ago