Categories: Comunitate

La Blăjeni, cadastrarea gratuită se va efectua în acest an

Primarii care, fie nu au reuşit să convingă nici o firmă de topografie să se ocupe de documentaţia aferentă programului naţional de cadastrare gratuită, fie au ştiut că satele pe care le păstoresc au fost necooperativizate şi asta înseamnă totul luat de la zero, au preferat să zică pas primului termen de depunere a solicitării în vederea începerii procesului de intabulare. Blăjeniul este unul din cazurile în care s-a mers pe siguranţă.
„Ne numărăm printre cei ale căror zone nu au fost cooperativizate şi suntem conştienţi că trebuie puse lucrurile în ordine, aşa cum e şi firesc. Oamenii de aici, dacă ar fi avut bani şi acces mai uşor la partea birocratică, cred că şi-ar fi făcut tot ce însemna act. Nu neapărat pentru ei, cât pentru urmaşii lor. Deoarece volumul de muncă e mare şi trebuie luat pas cu pas, neavând multe evidenţe însoţite de acte doveditoare, ne-am temut că nu ne vom încadra în termen şi aşa că nu am făcut solicitarea în 2016. Ne-am fi ales cu penalităţi şi numai de asta nu mai avem nevoie. Însă, când se va da undă verde, ne vom alătura şi noi”, a spus Horia Jurcă (foto), primarul comunei Blăjeni.
Amintim că Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) a fost instituit prin intermediul Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi ulterior a fost aprobat prin HG 294/2015. Lucrările din cadrul acestuia sunt desfăşurate de reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi sunt finanţate din veniturile sale proprii, dar şi din bani europeni sau ai autorităţilor locale. Scopul programului este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din ţară, până în anul 2023, în sistemul de cadastru şi carte funciară. Lucrările de cadastrare se fac la nivel de localitate, nu individual. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Liceul agricol din Geoagiu, în era investițiilor majore

Magdalena Șerban Joi, 9 iulie 2026, s-a semnat contractul pentru cel de-al patrulea proiect dedicat…

o oră ago

POLIȚIȘTII AU DEPISTAT DOI ȘOFERI FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ÎN HUNEDOARA ȘI ANINOASA

Polițiștii hunedoreni continuă acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea faptelor care pun în pericol…

5 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA AU DEPISTAT UN BĂRBAT URMĂRIT INTERNAȚIONAL PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au identificat și reținut un bărbat urmărit internațional în…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Colac peste pupăză pen­tru cei care au întins cap­cana! Un personaj, care a deținut mai…

o zi ago

Bulina albă

Constantin Radu Tudosie, actor și regizor al Teatrului Dramatic I. D. Sîrbu din Petroșani Pentru…

o zi ago

Bulina neagră

Florin G., din Uricani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de nerespectare a ordinului…

o zi ago