Primarul comunei Balşa, Simion Meteşan (foto), se chinuie de câţiva ani să rezolve problema deşeurilor menajere rezultate din activităţile gospodăreşti.
Mai exact, de şase ani, edilul şef de aici nu reuşeşte nici în ruptul capului să convingă o firmă de specialitate să se prezinte la licitaţia organizată pentru concesionarea serviciului de salubritate. Calvarul administraţiei locale de la Balşa, dar şi a sătenilor, continuă, oamenii fiind nevoiţi să se descurce cum pot, pe cont propriu, cu deşeurile din gospodării.
„De şase ani, am anunţat pe SEAP, licitaţia în legătură cu colectarea deşeurilor la noi în comună. Însă, niciodată nu s-a prezentat nimeni. Gunoiul nu s-a ridicat niciodată de aici. Am avut mai multe gropi de gunoi, dar am fost nevoiţi să le închidem, în urmă cu doi ani. Ne descurcăm foarte greu, din acest punct de vedere. Nimeni nu vrea să vină să ia deşeurile de aici, pentru că distanţa este mare, de la Deva până la noi în comună este o distanţă de 62 de kilometri. Pe de altă parte, sunt puţine gospodării, aproximativ 400, unele locuite doar de câte o persoană. Ca atare, nimeni nu a fost interesat de acest serviciu. Aşa că fiecare se descurcă cum poate, oamenii ard gunoaiele în gospodăriile lor”, a declarat Simion Meteşan, primarul comunei Balşa. (S. Popa)
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…