La ArcelorMittal au început negocierile pentru noul contract colectiv de muncã

Adriana Năstase

Sindicatul „Siderurgistul“ de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara a început negocierile pentru viitorul contract colectiv de muncă, principalul capitol pe care se va insista în timpul discuţiilor cu administraţia fiind cel salarizare.
„Principalul capitol pe care îl avem în atenţie la negocierea contractului colectiv de muncă este cel de salarizare, deoarece noi considerăm că salariile actuale ale siderurgiştilor nu sunt în concordanţă cu condiţiile în care lucrează şi nu asigură un nivel de trai minim pentru ei şi familiile lor. Marea noastră nemulţumire este că, deşi la nivelul Grupului ArcelorMittal se menţionează ca prioritară grija faţă de sănătatea şi securitatea salariaţilor, considerăm că în cazul salariilor foarte mici nu putem discuta de oameni dispuşi să lucreze în condiţii grele”, a declarat Petru Vaidoş (foto), preşedintele Sindicatului Siderurgistul.
Liderul sindical a menţionat că nu se poate pronunţa încă în ceea ce priveşte majorarea procentuală a salariilor, arătând că negocierile sunt la început şi încă nu a primit o ofertă din partea administraţiei ArcelorMittal. Sindicatul va mai cere administraţiei o reaşezare şi promovare pe funcţii a salariaţilor, în contextul în care schema de personal permite acest lucru, a explicat Vaidoş. El a opinat că negocierile vor fi relativ dificile, dar şi-a arătat disponibilitatea de a prelungi termenele, cu scopul ca noul contract colectiv de muncă să fie unul avantajos pentru salariaţii ArcelorMittal Hunedoara.
În prezent, în cadrul combinatului siderurgic de la Hunedoara, mai lucrează circa 750 de angajaţi, în secţiile de oţelărie, laminoare şi în serviciile conexe.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • dl vaidos te mentii pe linia dezinformarii.contractul era valabil 5 ani pornind de acum 2 ani si doar salariile se negociau anual.asa ati mdeclarat acu 2 ani!v-ati razgandit?
    oferta administratiei este bine stiuta adica zero.chestia cu criza pe care si dvs o mentionati cand va convine...
    deci se cam stie!plus ca matale esti in barca administratiei.numai naivii nu vad asta

  • AI VOSTRI SINT EXACT CA SI AI NOSTRI-AZI FSS METAROM/SIDERURGISTUL AU PROTESTAT(ZIC EI!)INVIRTINDU-SE IN CERC 40 DE LIDERI IN SEMN DE SOLIDARITATE CU FED EUROPEANA DIN METALURGIE-FEM.ACEST PROTEST NU A FOST ANUNTAT INTR-O CONFERINTA DE PRESA,SI AU ALES ORE MOARTE EXACT CIND SALARIATII ERAU IN SUT!ORELE 10!
    DAR NU PROTESTEAZA CIND SE DINAMITEAZA OBIECTIVE,CIND SE INCHIDE O UZINA,CIND SE TRINTESC NEGOCIERILE!
    SOLIDARTATEA-SNSMR ESTE SINGURA IMPOTRIVA TUTUROR!

    Doar 270 de zile ramase pt publicarea LISTEI RUSINII

    1)Bezman
    2)Eftimie
    3)Crisan
    4)Postolache
    5)Onica
    6)Dragan
    7)Toma
    8)Macovei
    9)Harnagea
    10)Cerbu
    11)BEREgic
    12)Modiga
    13)ILINCA DIACONU

    -270 de zile pt a nu ii
    uita pe cei care iar au TRADAT-CCM
    din AMG, girati de cei TRADATI.

    Inst. de monitorizare si statistica a
    SOLIDARITATII atentioneaza
    salariatii din AMG despre
    posibilitatea caderilor masive de
    sectii si uzine la locul lor de munca .
    Toate astea pe fondul acumularilor
    de nepasare,tradare,si lasitate a
    diferitelor categorii sociale din aceasta fabrica.

Recent Posts

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

16 ore ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

17 ore ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

o zi ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

2 zile ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

2 zile ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

2 zile ago