La anul, stadion nou la Hunedoara

Sorina Popa

Un nou proiect se întrevede la orizont pentru primarul Dan Bobouţanu şi, implicit, pentru toţi hunedorenii. Este vorba de construcţia unui stadion nou, pe locul actualei baze sportive din municipiul de pe Cerna.
Promotorul acestui proiect este Daniel Andronache (foto), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Acesta a depus la Compania Naţională de Investiţii (CNI) toate documentele, iar la anul există posibilitatea ca investiţia să primească undă verde. Încă nu se ştie dacă se va prelua un proiect al unui stadion din ţară sau se va face unul nou.
Potrivit primarului Dan Bobouţanu, în martie 2017, s-a încheiat un acord de asociere între Consiliul Judeţean şi Primăria Hunedoara, în vederea realizării unui stadion nou. Investiţia ar urma să se întindă pe o suprafaţă de trei hectare, cu tot cu locurile de parcare şi magazine. „Consiliul Judeţean este liderul de proiect. Noi am depus documentele la Consiliul Judeţean, iar Daniel Andronache, care este promotorul acestei investiţii, le-a depus la CNI. Este o promisiune comună a PSD, din campania electorală din 2016. Noi am depus şi o expertiză tehnică din care rezultă că se impune construcţia unui nou stadion, baza actuală fiind ridicată la sfârşitul anilor 50. Este clar că e vechi, nu mai prezintă siguranţă. Noul stadion va avea între 8.000 şi 12.000 de locuri“, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

o zi ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

3 zile ago