În organizaţia judeţeană Hunedoara a ALDE au început depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din anul 2016.
În această etapă, care se apropie de final, vor fi stabiliţi candidaţii pentru funcţiile de primar, consilieri locali şi consilieri judeţeni. „Până pe 1 noiembrie 2015 vom avea candidaţii pentru alegerile locale de anul viitor. Am organizat şedinţe în mai multe filiale ALDE din judeţ, astfel încât de la anul, ALDE să fie reprezentată în toate localităţile urbane şi rurale din judeţul Hunedoara. Aşteptăm depunerea candidaturilor şi apoi organizăm competiţii interne în urma cărora să fie desemnaţi cei care vor intra în lupta pentru posturile de primar, aleşi locali şi judeţeni. Vrem să promovăm oameni noi, care au ceva de spus, în special, elitele”, a declarat Marius Sanfirişca (foto), copreşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a ALDE. (S. Popa)
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…
Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…
Consilierul local AUR din Cârjiți, Claudiu Neag, a depus la prefectură documentele necesare inițierii referendumului…