Categories: ActualitateFlash

La 102 ani, Moş Ştefan a plecat dintre noi

Adriana Năstase

Cel mai vârstnic cioban de la noi din ţară, Ştefan Gros (foto), a murit! El avea 102 ani şi ştim cu toţii că a ieşit la pensie abia la 100 de ani.
„Am aflat aseară, de la ctitorul Schitului Straja, o veste tristă: nea Ştefan a murit, a trecut din lumea aceasta. Nu pentru că era bătrân, deşi avea 102 ani, nici pentru că era bolnav, în această perioadă a îmbolnăvirilor de tot felul, ci dintr-un accident stupid. Am înţeles că un tractor de la stână, undeva prin judeţul Arad, unde în ultimul timp îl ajuta pe fiul dânsului la oi, a dat cu spatele peste dumnealui fără să îl observe. Acolo i-a fost scris să moară. Toţi murim în lumea asta, mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau altul, toţi după cum ne este rânduit de Bunul Dumnezeu, Creatorul nostru minunat. Totul este sub Pronia Lui Cerească. Să fim oameni buni, ca nea Ştefan, să fim oameni curajoşi şi credincioşi, ca nea Ştefan”, a anunţat preotul Dimitrie Ivaşco, de la Schitul Straja.
Ştefan Gros s-a născut în anul 1917, într-o localitate de munte din judeţul Alba. El a devenit celebru în toată ţara ca fiind cel mai vârstnic salariat şi admirat de toată lumea pentru că a muncit până la 100 de ani, nu s-a plâns că e bătrân. Moş Ştefan iubea oamenii tare mult. Tatăl lui a trăit până la 103 ani, iar bunicul său a depăşit această vârstă. El a devenit, oficial, cel mai bătrân salariat din România în 2008, când un investitor din Lupeni, proprietarul turmei pe care „badea Ştefan“ a păstorit-o, i-a făcut contract de muncă. Ştefan Gros a vrut neapărat un loc de muncă, dar nu „la negru“, ci cu documente iscălite, iar Emil Părău, cunoscutul om de afaceri din Valea Jiului, i-a îndeplinit dorinţa negreşit.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

o oră ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

o oră ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

o oră ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

o oră ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

o oră ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

2 ore ago