Categories: Actualitate

L-au prins cu minciuna!

Călin Marian, în încercarea de a justifica exprimarea publică a convingerilor politice în perioada în care și-a desfășurat activitatea de funcționar public la conducerea APIA Hunedoara, a afirmat la Quantum TV că poate emite opinii politice „conform Codului Administrativ” și a susținut că exprimarea convingerilor politice este „dreptul cel mai câștigat”, anunță avantulliber.ro. O astfel de poziție ridică semne de întrebare serioase privind respectarea obligațiilor impuse de lege pentru funcționarii publici.

 

Legea interzice clar implicarea politică a funcționarilor publici

Potrivit Articolului 436, alin. (2) din Codul Administrativ (OUG 57/2019):

„Funcționarii publici au obligația […] să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.”

Această reglementare este esențială pentru menținerea imparțialității administrației publice. Funcționarii publici trebuie să își îndeplinească atribuțiile fără a favoriza sau discrimina pe baza apartenenței politice. Declarațiile lui Călin Marian intră astfel în contradicție flagrantă cu legislația, sugerând fie o necunoaștere, fie o ignorare deliberată a obligațiilor legale.

Deși libertatea de exprimare este un drept fundamental, aceasta nu este absolută, mai ales în cazul celor care ocupă funcții publice. În calitate de funcționari ai statului, aceștia sunt obligați să respecte principiul neutralității politice. Declarațiile politice ale unui funcționar pot genera suspiciuni privind obiectivitatea acestuia și pot afecta încrederea cetățenilor în instituțiile statului.

Ce s-ar întâmpla dacă toți funcționarii publici ar citi legea pe dos, așa cum face Călin Petru Marian?

1.    Politizarea administrației publice – Funcționarii publici ar putea începe să promoveze agende politice, în detrimentul interesului public.

2.    Eroziunea încrederii cetățenilor – Implicarea politică a funcționarilor publici poate crea percepția că deciziile administrative sunt influențate de interese de partid, nu de nevoile cetățenilor.

Declarațiile lui Călin Marian reprezintă un afront la adresa principiului de neutralitate politică prevăzut de Codul Administrativ, dar și o insultă la adresa alegătorilor din județul Hunedoara. De asemenea, Călin Marian, prin poziția sa, nu doar că pune sub semnul întrebării respectarea principiului neutralității, dar promovează o percepție eronată despre limitele legale ale funcției publice.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

O bucată de teren afla­tă chiar în centrul unei urbe a trecut din proprietatea publică…

14 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Felicia Andrioni, coordonatoarea unui proiect derulat la Universitatea din Petroșani, dar și…

14 ore ago

Bulina neagră

Alexandru S., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea obligațiilor impuse…

14 ore ago

49 de ani de la cutremurul din 1977

Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…

15 ore ago

Pui de câine schingiuit de un descreierat

Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tă­iat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…

15 ore ago

Și-a tâlhărit tatăl și ajunge la închisoare

Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de în­chi­soare cu…

15 ore ago