Sport

Juniorii de la Deva, siguri că vor câștiga finala

Pe o căldură teribilă, cu peste 32 de grade, juniorii de la CSM Deva au reușit o nouă performanță, calificân­du-se după în finala națională a cam­pionatului la care participă echipele campioane județene.

Indicații prețioase
Calificarea juniorilor deveni în ulti­mul act al întrecerii era oarecum pre­vizibilă. În prima partidă, devenii au câș­tigat cu scorul de 4-2 și era ne­ce­sară doar o victorie, acasă, la Deva, pen­tru o calificare la finala com­pe­tiției.
Cum spuneam, partida s-a disputat pe o căldură sufocantă și nu înțe­legem de ce federația nu au schimbat orele de disputare a acestor partide. Sau poate prin birourile federației nu mai este nici un reprezentant care să poată lua decizii conforme cu reali­tatea.
Clujenii au venit însă la Deva să își vândă scump pielea, au debutat mai bine și au deschis rapid scorul, în mi­nutul 10, în urma unei acțiuni la care apărarea devenilor nu a reacționat. Au fost mai multe reprize de hidratare prevăzute de regulament și care au permis jucătorilor să se reunească la marginea terenului de unde au primit și indicații bune. Astfel, în minutul 22, elevii lui Florin Călugărița vor reuși să egaleze prin Oancea, care profită de o greșeală a portarului echipei clujene, iar rezultatul va rămâne același până la finalul primei reprize.

Faultat
Absența din teren a lui Buță, in­dis­po­nibil medical, s-a observat în an­gre­najul formației devene, care imediat după reluarea jocului a înscris din nou, pentru 2-1, prin Negru, după o acțiune personală a acestuia, finalizată cu un șut în vinclu, de la circa 22 de metri. Nu a fost să fie prea mult timp liniște în tabăra deveană, deoarece echipa oaspete a egalat în minutul 60, spre nemulțumirea antrenorului Florin Călugărița. Tensiunea a crescut și mai mult pe finalul partidei, când abia introdus în teren, Curcă, scăpat singur spre poarta adversă, este faultat de portarul echipei Luceafărul și arbitrul a acordat penalty pentru CSM Deva. A executat Drăgan, însă șutul acestuia a fost respins de portarul oaspeților, și scorul rămâne 2-2. În primul minut din prelungiri, formația clujeană trece în avantaj, ca urmare a unei greșeli în rândul apărării noastre, preia con­du­cerea, 3-2, scor cu care se încheie și întâlnirea de la Deva.

Când se joacă finala
CSM Deva se califică în finala na­țio­nală cu scorul general de 6-5, datorită victoriei din primul meci.
„Îmi felicit băieții pentru această calificare, obținute în fața unei echipe valoroase. Chiar dacă am pierdut, du­pă un meci echilibrat, cu cei de la Luceafărul Cluj, pe care îi felicit pentru jocul prestat, în nici un mo­ment nu a fost pusă în pericol cali­ficarea. Mer­gem la finală să jucăm, să ne apărăm șansa noastră de a câștiga meciul. În finală vom întâlni pe Sportul Onești, echipă care s-a impus, în fața celor de la SC Popești Leordeni. După toate pro­babilitățile, finala se va juca vineri, 28 iunie, la București. Ne tratăm ad­ver­sarul cu mare atenție și res­pect, dar nu ne temem de el. Mer­gem la fi­nală cu multă încredere și cu con­vin­ge­rea că ne vom întoarce învingători”, a declarat tehnicianul devean.
CSM Deva a jucat în formula Bereczki – Roșca, Negrilă, Grigorescu (cpt.), Stoia – Elekes (min. 62 Nagy) – Drăgan(min. 87 Blăgăilă), Bogdaniuc (min. 68 Curcă), Negru, Dimarco (min. 87 Coricovac) – Oancea, rezerve neutilizate fiind Pag, Truția, Băleanu, Nasta și Furdui. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră l-a pus pe un amic să-i…

3 zile ago

Bulina albă

Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…

3 zile ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

3 zile ago

Parlamentarul hunedorean Tiberiu Claudiu Bârstan (AUR): aroganți, autosuficienți și perseverenți în nepăsare. Un Guvern fără direcție și fără plan de țară

Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…

3 zile ago

Uricani: la anul, va fi finalizat și pus în circuit noul Centru Comunitar Integrat realizat cu finanțare europeană

Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…

3 zile ago

La Lelese, sărbătorile unesc și mai mult comunitatea

Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…

3 zile ago