Bronzul, metalul devenilor
Larisa Cadar a luat startul în cadrul categoriei feminine -52 de kilograme Under 14, fiind învinsă în primul meci de Florina Bădiceanu (CSM Piteşti). În lupta pentru bronz, Cadar le-a înfrânt pe Adriana Barani (CSŞ Liberty Oradea), Daniela Hantig (CS Energetica Caransebeş) şi pe Hanna Balogh (CSŞ Târgu Secuiesc). David Ionuţi a început bine competiţia de la Turnu Severin, obţinând o victorie în faţa lui Cristian Stoica (CS Dinamo Bucureşti) iar apoi l-a învins pe Eduard Caraghiulea (LPS Mircea Eliade Bucureşti). În semifinale, deveanul a pierdut în faţa lui Vlad Topală (CSM Drobeta Turnu Severin). În lupta pentru medalia de bronz, David Ionuţi l-a învins pe Alexandru Lepăduşi (CS Metrorex Bucureşti), urcând pe treapta a treia a podiumului la categoria +73 de kilograme, Under 16 masculin. Pe lângă cele două medalii, elevii lui Dan Gârbovan şi Gabriel Vasiliu au mai obţinut un loc 5, prin Ana Maria Cismaş, la -48 kilograme, Under 16 feminin şi un loc 7 prin Raluca Cadar, la +52 kilograme Under 14 feminin. (Ovidiu Mănăstire)
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…